Prefectul judeţului Olt, afectat de COVID-19 şi transferat la Bucureşti: „Respir destul de greu, tuşesc şi transpir“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
prefect ot - florin homorean

Prefectul judeţului Olt, Florin Homorean, diagnosticat cu COVID-19, a dat primele declaraţii de la transferul său la Spitalul Colentina din Bucureşti, realizat marţi, 21 iulie 2020, după 10 zile de spitalizare la Slatina.

Înaltul funcţionar public a vorbit la PRO Tv, într-o intervenţie telefonică, despre starea de sănătate, explicând ce anume a determinat transferul la spitalul din Bucureşti după 10 zile de spitalizare la SJU Slatina.

„Respir destul de greu, tuşesc după respiraţii mai adânci şi transpir tot timpul. Nu am crezut că mi se poate întâmpla acest lucru. Am făcut un computer tomograf ieri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, care a evidenţiat că plămânii sunt afectaţi de această boală. Respiram foarte bine (n.r. - ieri), dar astăzi ori de câte ori respir îmi simt plămânii foarte încărcaţi. A fost o situaţie galopantă, să zic aşa”, a declarat Florin Homorean.

Decizia de a fi transferat la Bucureşti a fost a specialiştilor din cadrul DSP Olt, starea prefectului înrăutăţindu-se brusc în a şaptea zi de spitalizare, pentru că timp de o săptămână prefectul nu a prezentat niciun simptom. 

Florin Homorean a fost diagnosticat cu COVID-19 şi spitalizat în 12 iulie 2020, anunţând atunci pe contul său de socializare că se află în spital. 

„În urma cu câteva  minute am fost internat la Spitalul Judeţean  de Urgenţă Slatina, fiind confirmat cu virusul Sars-Cov-2. 

În cursul zilei de ieri, pentru a nu exista vreo suspiciune cu privire la contactul meu cu persoane pozitive, am fost testat, cu rezultat pozitiv astăzi. 

Starea mea de sănătate este bună, nu prezint simtomatologie specifică Covid-19.  Fac un apel la responsabilitate pentru toţi cetatenii din judeţul Olt! Virusul nu iartă pe nimeni! Va doresc multă sănătate!“, anunţa prefectul.

Infectarea a avut loc, cel mai probabil, în cadrul întâlnirilor de lucru pe care le-a avut cu mai mulţi şefi din IPJ Olt, şi aceştia cu teste pozitive.

VĂ RECOMANDĂM ŞI: Jennifer Aniston a publicat o fotografie  cu un prieten aflat la terapie intensivă: „Acesta este COVID-ul, iar totul este cât se poate de real. Purtaţi mască“

O nouă tulpină a coronavirsului SARS-CoV-2 e responsabilă de propagarea mai rapidă a virusului, spun cercetătorii britanici

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite