Poveşti din infernul de acasă. „Tata e pâinea lui Dumnezeu, dar când nu bea“

Sute de cazuri de violenţă în familie, oficial, în evidenţele autorităţilor, de cel puţin patru ori mai multe în realitate, şi o normalitate de-abia la început pentru instituţiile care ar trebui să fie capabile să sprijine victimele. Adăpostul poate fi o soluţie temporară şi un nou început, spune DGASPC.

   Un adăpost pentru victimele în familie, cu o capacitate de 9 locuri, care de-abia  în curând împlineşte un an, a fost deschis şi în judeţul Olt, călcându-i pragul până acum 29 persoane abuzate, în majoritate femei şi copiii acestora. Înfiinţarea, perfecţionarea personalului şi primele luni de funcţionare au fost susţinute din fonduri norvegiene. Serviciile sunt gratuite, aici se poate ajunge la orice oră, chiar şi în urma unui apel la 112, însă psihologia victimei, lipsa de implicare a autorităţilor sau faptul că informaţia nu a ajuns încă la potenţialii beneficiari face ca cifrele să fie încă mici, comparativ cu realitatea din casele oltenilor.

„Lasă, că şi-a meritat-o şi ea!“, „n-a omorât-o cu o palmă!“, „copilul mai trebuie şi bătut ca să înţeleagă“ sau „nu ştie decât de bătaie“ sunt convingeri înrădăcinate la români, spun reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, care au prezentat atât statistica primelor 10 luni în centrul nou-înfiinţat, cât şi statisticile aferente anului 2015 în judeţul Olt, care au fost folosite ca argument pentru  înfiinţarea centrului.

„Violenţa nu o întâlnim doar în familie sărace, cu nivel scăzut de educaţie, e doar un mit asta“

Conform datelor prezentate de DGASPC Olt, în 2015 s-au raportat, oficial, 241 persoane – victime ale violenţei în familie. Dintre acestea, 50 au fost copii (26 – băieţi şi 14 - fete) şi 191, persoane adulte. Fetele sunt mai des bătute decât băieţii în mediul rural, în timp ce la oraş raportul se schimbă. Din cei 191 adulţi – victime ale violenţei în familie, 112 au fost femei, raportul urban-rural fiind aproape egal (54 în mediul urban, 58 în rural).

Pe de o parte, a spus directorul DGASPC Olt, Rădiţa Piroşca, datele prezentate reflectă o mică parte din realitate – „poate nu înseamnă nici un sfert din total, sunt convinsă, pentru că sunt atâtea victime care nu raportează abuzul“, iar pe de alta, arată că violenţa nu prea ţine cont de mediul de provenienţă. „Violenţa nu o întâlnim doar în mediile sărace, sau la persoanele cu nivel scăzut de ducaţie, asta e doar un mit“, a spus Piroşca, iar în sprijinul acestei idei, şefa centrului pentru sprijinul victimelor violenţei în familie, Cristina Nicolae, a prezentat două cazuri, oarecum în oglindă.

„Victima nu vine la prima palmă“

Primul caz prezentat a descris situaţia unei femei din mediul rural, 31 ani, casnică, mamă a trei copii, bătută frecvent de soţ. Bărbatul, un om priceput, dar prea puţin determinat, fără loc de muncă legal, consumator de alcool. „«Tata e pâinea lui Dumnezeu, dar când nu bea!»“, aşa îl descria chiar unul dintre copii“, preciza şefa centrului. În cele din urmă, tânăra femeie a ajuns la spital, iar de aici, în centru. „Victima nu vine la prima palmă“, atrag atenţia specialiştii, vorbind de dependenţa, nu doar financiară, faţă de agresor. În acest caz, femeia a găsit resursele interioare să ceară ajutor, ajungând cu toţi cei trei copii în centru. Surprinzător, cazul a avut un final, până acum, fericit. Agresorul a acceptat consilierea psihologică, mai mult, a fost de acord să plătească şi şedinţe de terapie în mediul privat, s-a angajat legal şi şi-a luat angajamentul că-şi va proteja de acum familia. Cazul a fost monitorizat timp de şase luni şi pare, într-adevăr, unul de succes.

Cel de-al doilea caz a descris situaţia unei femei de 40 ani, aflată în concediu de creştere a copilului, absolventă de studii superioare, cu un loc de muncă bine plătit, mamă a doi copii, cel mare de nici 4 ani, cel mic, de nici 2 ani. Soţul, un bărbat de 49 ani, fără un loc de muncă stabil, fără venituri.

Statistici care nu reflectă întocmai realitatea, numărul agresiunilor fiind, în fapt, mult mai mare, dar şi aşa ridică semne de întrebare

Cuplul locuia foarte aproape de familia agresorului (mama şi o soră) şi o parte din divergenţe izvorau şi de aici. Când violenţa a devenit de nesuportat, femeia a apelat telefonul de urgenţă al Agenţiei Naţionale şi a ajuns în centru, mai întâi cu cel mai mic dintre copii. „Am intervenit, de fapt mama a avut curajul să se întoarcă acasă şi să-l convingă pe agresor să-i dea copilul, sub pretextul că dacă vor merge împreună la consiliere, nu se va ajunge la divorţ. Copilul avea bronşită, tuşea mult, nu-l dusese nici la grădiniţă, deci îl priva şi de educaţie, era o situaţie gravă acolo“, a prezentat şefa centrului situaţia. În cele din urmă, cu toată consilierea, cuplul nu a putut trece peste probleme şi s-a destrămat. Femeia a luat hotărârea să divorţeze, iar în prezent locuieşte într-o locuinţă cu chirie, alături de copii. Agresorul nu i-a mai contactat.

„Ideea nu este să-i despărţim, nici pe departe, fiecare stabileşte ce e mai bine pentru sine. Noi consiliem aceste victime, uneori reuşi să-i convingem şi pe agresori să vină la consiliere, îi facem să înţeleagă situaţia, iar decizia le aparţine“, a precizat Piroşca.

„A fost o bucurie enormă să aud cum s-a terminat cazul“

Un caz special a prezentat şi reprezentantul Primăriei Balş, specializat în asistenţă socială. S-a petrecut în urmă cu 10 ani, iar finalul a fost surprinzător.

O femeie cu un handicap destul de grav, mama unui copil de 2 ani, s-a prezentat la primărie, a descris infernul de acasă şi a decretat că acolo nu se mai întoarce, solicitând sprijin. Drumul până la Slatina l-a făcut alături de reprezentanta primăriei şi de sora acesteia . „Am chemat-o să mă ajute, mama respectivă avea multe bagaje şi era însoţită şi de copil. Am acţionat personal, n-am avut de ales“, a descris reprezentantul primăriei situaţia. Au ajuns la DGASPC, iar mama a fost repartizată într-un centru maternal.

„A fost o bucurie enormă să aud cum s-a încheiat cazul, pentru că mă gândeam, sincer, ce soluţie vom găsi pentru acea femeie când nu i se va mai permite să stea în centrul maternal. Dar femeia a venit, atunci când a venit termenul pentru evaluare, şi mi-a spus că a întâlnit un bărbat extraordinar, că este gravidă şi că urmează să dea naştere unei fetiţe. Că este fericită“, a spus expertul, insistând, în schimb, asupra situaţiei în care victimele sunt obligate, după perioada petrecută în centru, să-şi ia viaţa în propriile mâini. „Atunci nu exista acest centru, a fost găzduită în centrul maternal, acum există, dar problema se pune în continuare. Ce fac după această perioadă?“, a insistat expertul, remarcă de la care s-a pornit o nouă discuţie.

„Ar trebui să ne intereseze mai mult nevoile victimei decât dacă există toate documentele la dosar“

Deşi în cadrul programului pentru înfiinţarea centrului, program finanţat din fonduri norvegiene, a existat şi o componentă de formare de specialişti pentru astfel de situaţii, lucrurile sunt departe de a se derula conform aşteptărilor. Mai mult, sunt chiar reprezentanţi ai primăriilor sau ai poliţiei, a spus directorul DGASPC, care nu cred în scoaterea victimei din mediul agresiv. „Chiar pe colegi de-ai noştri, de la primării, de la poliţie, îi aud spunând: «Şi ce rezolvăm dacă-i luăm de aici? Ce rezolvăm dacă-i dăm amendă agresorului? Amenda o plăteşte tot din banii familiei, deci cui faci rău?!».  Şi-atunci, dacă agresorul nu are de ce să se teamă, ştie că nu va păţi mare lucru, cum să se schimbe lucrurile?! Mi-e teamă că de foarte multe ori suntem mai interesaţi dacă sunt toate documentele în regulă, dacă s-a îndeplinit procedura, decât de nevoile victimei. Problema nu este deloc simplă, să iei o astfel de decizie nu este uşor. Victimele poate nu au nici banii necesari pentru un certificat medico-legal, pe care trebuie să-l obţii cât mai repede, să-l poată folosi în instanţă. Să trimiţi victima după nu ştiu câte documente necesare, când nevoile acesteia sunt, în acele momente, altele, mi se pare că este o problemă. Trebuie să colaborăm între noi mult mai repede“, a mai spus Piroşca.

„Primarii sunt mai interesaţi de şanţuri şi podeţe“

Pentru ca victimele să aibă cu adevărat şanse de a scăpa din infern, toate instituţiile ar trebui să fie capabile să ofere servicii de suport. Multe dintre victime nici măcar nu ştiu cui se pot adresa pentru sprijin, nu văd calea, cu atât mai mult în situaţia în care depind şi financiar de agresor. Nu există centre de zi, nu există adăposturi pe măsura necesităţilor, nu există personal suficient şi pe deplin calificat să ofere consiliere la nivelul localităţilor. În Olt, a precizat directorul Agenţiei Judeţene de Protecţie şi Inspecţie Socială, doar 24 de primării, din 112, oferă servicii sociale acreditate. „Primarii sunt mai interesaţi de şanţuri şi podeţe decât să acrediteze serviciile sau să acceseze bani europeni pentru înfiinţarea de centre de zi, pentru a oferi îngrijiri la domiciliu persoanelor aflate în nevoie şi câte altele nu se pot face“, a subliniat directorul Ileana Ghiţă.