VIDEO Medicii de familie din Olt au ajuns „păsări de noapte“: „La 2, la 3, noi validăm servicii! Şi nici atunci nu merge SIUI-ul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai bine de o săptămână, deşi toţi actorii implicaţi se raportează la pacient, bolnavii din România sunt puşi pe drumuri şi ţinuţi cu orele pe la uşi sau în cabinete pentru că sistemul informatic de raportare a serviciilor către CNAS s-a blocat din nou. Şi medicii din Olt sunt într-o situaţie similară.

SIUI-ul s-a blocat din nou, o situaţie aproape obişnuită de câţiva ani încoace, numai că medicii de familie, cei care se confruntă primii cu pacienţii scoşi din sărite de orele de aşteptare, sunt disperaţi. „Am ajuns să lucrăm noaptea, la 2, la 3 noi validăm servicii. Şi nici atunci nu merge. Îi ţinem pe pacienţi în cabinet, care vor neapărat să plece cu reţeta pe loc, cu zecile de minute, am avut şi o oră şi de aşteptare la o reţetă. Noi nu mai facem medicină, stăm cu ochii pe ecranul calculatorului, să vedem când se deblochează“, a spus medicul Mihai Ungureanu, preşedintele Societăţii Mediilor de Familie Olt.

La farmacii, situaţia este la fel. Răspunsul: „ne pare rău, va trebui să mai aşteptaţi sau să reveniţi, pentru că nu merge sistemul“ este cel mai des primit, când nu este completat cu explicaţii de tipul „îmi pare rău, eu nu ştiu dacă se mai validează ulterior şi nu vreau să plătesc reţeta din banii mei“.

Teoretic, în astfel de cazuri în care sunt dificultăţi în funcţionarea sistemului informatic, se procedează la eliberarea de reţete off-line. Medicii, foarte mulţi, refuză pur şi simplu să mai lucreze în această manieră. „Nu mai vor colegii să lucreze aşa, pentru că durează şi aşa foarte-foarte mult, trebuie introdus fiecare medicament în parte. Dacă nu sunteţi în stare, renunţaţi la el, noi nu mai putem lucra aşa! Colegii din Bucureşti sunt foarte porniţi şi vor picheta astăzi Casa Naţională, pentru că nu se mai poate lucra aşa“, a declarat medicul de familie Viorel Rădulescu, fostul vicepreşedinte al asociaţiei profesionale a medicilor de familie.

Un alt efect pervers al faptului că sistemul, de mai bine de o săptămână, este mai mult blocat este acela că pacienţii pleacă adesea din spital doar cu o scrisoare medicală, fără prima reţetă eliberată de medicul specialist. „Medicul scrie «pentru că nu funcţionează sistemul, s-a eliberat scrisoare medicală» şi-l trimite pe pacient la medicul de familie pentru reţetă. Am avut colegi cărora li s-a imputat reţeta, pentru că prima reţetă trebuie eliberată de specialist, nu de noi, iar dacă nu o eliberează, Casa amendează spitalul, sau ar trebui să-i amendeze, cu două milioane lei vechi pentru fiecare caz. Dar pe ei nu-i amendează, spitalul are protecţie politică. Dacă eu îi dau reţeta, vine Curtea de Conturi în control la Casă şi Casa mi-o impută mie. Spitalul are protecţie de două ori, pentru că cele eliberate afectează bugetul lor, şi e mai bine să nu le dea,  iar noi suntem de două ori descoperiţi“, a mai spus medicul de familie Viorel Rădulescu.

Imagine indisponibilă

Directorul pentru relaţii contractuale din cadrul CJAS Olt, Sorina Oancea

„În momentul de faţă, aşa cum a fost comunicat pe site-ul casei Naţionale, se lucrează în sistem off-line, urmând ca preşedintele Casei Naţionale să emită un ordin, aşa cum sunt prevederile legale din contractul cadru, respectiv serviciile efectuate în această perioadă în sistem off-line se vor putea introduce în platforma informatică până la data raportării acestor servicii. (...) În acest moment se lucrează şi on-line şi off-line, avem informaţii, veşti, ţinem legătura cu furnizorii în permanenţă, reţetele se pot elibera on-line, dar aş vrea să subliniez că faptul că se lucrează off-line nu înseamnă că pacienţii, asiguraţii, nu beneficiază de servicii. Facem un apel, aşa cum este şi în comunicatul Casei Naţionale, ca furnizorii să ofere servicii în sistem off-line, cu garanţia din partea Casei că toate serviciile se vor valida, conform prevederilor legale, după introducerea în platforma informatică şi rezolvarea fluctuaţiilor care se înregistrează acum în sistemul informatic“, a declarat directorul pentru relaţii contractuale al CJAS Olt, Sorina Oancea.

Sistemul informatic s-a blocat din nou, pacienţii sunt nevoiţi să aştepte cu orele. Ce spun cei implicaţi 

„Funcţionează parţial. Putem să dăm reţete, putem să facem consultaţii, dar, într-adevăr, nu se validează consultaţii, reţetele văd că se validează, deci pot fi ridicate de la farmacii. Am în jur de 40 de consultaţii nevalidate, practic nu pot fi plătite serviciile ca atare. Sper că ei vor schimba regula care spunea că aceste servicii pot fi validate în 72 ore, deja unele au depăşit acest termen. Dar este o problemă internă a Casei de Asigurări, de implementare a acestor servicii. (...) La început (n.r. – începând de joia trecută, când sistemul practic s-a blocat) era foarte greu, pentru că nu puteau fi scrise reţetele, apoi nu recunoştea cardurile... Am venit duminică-seara la ora 9 şi am reuşit să validez reţetele“, a declarat şi medicul de familie Viorel Dumitrescu, medic de familie în Slatina.

Imagine indisponibilă

Medicul Viorel Dumitrescu

Pacienţii, pe de altă parte, nu mai au energie nici să se revolte. „Dar ce mai merge, doamnă, astăzi în România?! Mai merge ceva în ţara asta din care fură toţi şi fac lucruri de mântuială? Stăm la uşă, n-avem ce face, nici dumnealor n-au ce face...“, este părerea pacienţilor care „păzesc“ uşile medicilor de familie. Când nu pot fi validate reţetele în farmacii, cel mai mult au de suferit pacienţii din alte localităţi. „Vin de la 30 de kilometri şi-mi spune că nu merge. Când merge, şi-mi spun să mai aştept, când s-a blocat, mă plimb de colo-colo. Era mai ieftin aici, la noi sunt mai scumpe medicamentele“, spune, la ieşirea dintr-o farmacie, mama unui copil de-abia externat, care are nevoie în continuare de tratament.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite