Jaf în instituţiile publice: primari cu spor de condiţii vătămătoare, amenzi şterse din contabilitate, lucrări fictive decontate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La peste 12 milioane lei a fost evaluat prejudiciul cauzat de diverse instituţii ale administraţiei publice din judeţ doar în 2015, autorităţile locale continuând jaful din banii publici.

Cheltuirea fondurilor publice fără respectarea principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate pare să fie în continuare linia directoare în modul cum administrează instituţiile statului  banii, atunci când nu e vorba de-a dreptul de fapte penale. La aproape 13 milioane lei au calculat inspectorii Curţii de Conturi prejudiciul, în urma controalelor privind activitatea desfăşurată în cursul anului 2015, şi la aproape 30 milioane lei abaterile finaciar-contabile, deşi supuse controlului nu afost decât 25% dintre administraţiile publice locale.

În continuare se acordă ilegal prime, în continuare se dau sporuri, tot ilegal, se dau indemnizaţii, se şterg amenzi din evidenţă, se decontează lucrări închipuite, se cumpără la suprapreţ. Inspcetorii financiar-contabili au găsit sute astfel de exemple, în cele ce urmează redând doar câteva dintre acestea.

Vase decorative de zeci de mii de lei bucata

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina continua să apară pe lista Curţii de Conturi. În urma controlului care a vizat activitatea din 2015 s-a constatat un prejudiciu de aproape 800.000 lei, contestat la acest moment de instituţie, existând chiar un proces pe rolul Tribunalului Olt. Auditorii spun că s-au efectuat plăţi nelegale nelegale reprezentând contravaloare materiale înscrise în situaţiile de plată la preţuri supraevaluate faţă de preţurile  practicate pe piaţă de furnizori, la  obiectivul de investiţii „Extindere şi modernizare Secţie Primire Urgenţe Spitalul Judeţean Slatina”, valoarea acestora trecând de 570.000 lei. Alţi 130.000 lei reprezintă prejudicial rezultat din efectuarea de plăţi nelegale ca urmare a decontării  unor categorii de lucrări la preţuri supraevaluate faţă de preţurile  practicate pe piaţă de furnizorii de materiale, la  obiectivul de investiţii „Reabilitare şi modernizare Secţie Primire Urgenţe”, iar la 150.000 lei se cifrează paguba din neconstituirea garanţiei de bună execuţie pentru lucările de mai sus. Bani frumoşi, pentru firmele furnizoare, s-au cheltuit şi pentru achiziţionarea jardinierelor amplasate în curtea spitalului după demolarea vechilor porţi de acces şi reamenajarea  celor două zone. Un singur ghiveci a costat zeci de mii de lei, paguba ridicându-se la 123.000 lei doar din efectuarea de plăţi nelegale pentru achiziţia de plante florale în jardiniere sau vase decorative la preţuri supraevaluate faţă de preţurile practicate în mod curent pe piaţă de furnizori.

275.000 lei cheltuieli nelegale pentru „Sărbători de iarnă ca-n poveşti“ la Caracal

O pagubă importantă s-a evidenţiat la Primăria Caracal, unde pentru Sărbătorile de iarnă s-a plătit, doar pentru evenimentul „Sărbători de iarnă ca-n poveşti - Moş Crăciun la tine acasă” prestatorul a facturat, fără documente justificative, spun inspectorii, 275.000 lei.

La Potcoava, în schimb, s-au scăzut din evidenţa fiscală şi evidenţa contabilă drepturi de creanţă reprezentând contravaloarea unor amenzi contravenţionale, fără respectarea prevederilor legale, în valoare de 546.000 lei. Tot la Potcoava s-au plătit accize facturate fără bază legală de furnizorul de gaz pentru spaţiile de învăţământ şi contravaloarea consumului de gaz pentru cabinetele medicale concesionate de medicii de familie, au mai spus auditorii.

În sarcina responsabililor din Potcoava s-a mai reţinut decontarea unor lucrări neexecutate în cantitatea facturată la obiectivele de investiţii: „Refacerea infrastructurii locale afectata de inundaţii în oraşul Potcoava, judeţul Olt”, „Modernizare drum de exploatare DE 4, L=0,274 km în Potcoava, judeţul Olt”, „Modernizare străzi în satele aparţinătoare oraşului Potcoava, judeţul Olt”, prejudiciul în acest caz fiind de 173.000 lei.

Lucrări de montaj neefectuate, dar plătite, la Coloneşti – 2,7 milioane lei

Primăria Coloneşti, au constatat auditorii, a efectuat  plăţi nelegale reprezentând contravaloare lucrări neexecutate privind montaj utilaje tehnologice în staţiile de epurare Coloneşti, Vlaici, Chelbeşti, Cîrstani şi Guieşti în cantitatea facturată şi plătită, aferente obiectivului de investiţii ,,Introducere canalizare comuna Coloneşti, valoarea fiind aiuritoare – 2,67 milioane lei. Culmea este că s-au mai achitat alţi 23.000 lei pentru supravegherea execuţiei aceloraşi lucrări.

O situaţie inedită se regăseşte de asemenea la Corbu, unde primăria i-a plătit indemnizaţie unui delegate sătesc, în sumă totală de 19.000 lei, pentru şedinţe la care nu s-au discutat, spun inspectorii, aspecte legate de satul pe care îl reprezintă în consiliu. La aceeaşi primărie s-a mai constatat un prejudiciu de peste 200.000 lei din efectuarea de plăţi pentru lucrări de investiţii neexecutate în cantitatea facturată şi plătită la obiectivul de investiţii „Proiectare şi execuţie Asfaltare DC 73 Burduleşti-Buzeşti-Milcoveni”.

La Băbiciu, Ghimpeţeni, Văleni, Vâlcele, spun inspectorii, nu s-au aplicat măsurile de executare silită şi nu s-au urmărit veniturile în termenele legale de prescripţie, prejudiciile având valori între 4.000 şi 46.000 lei.
La Brastavăţu, Brâncoveni şi Văleni nu s-au taxat persoanele fizice şi juridice care au arendat pământul bisericilor din zonă, în alte localităţi nu s-au încasat chiriile aferente spaţiilor închiriate de unităţile de învăţământ (Balş, Scorniceşti, Băbiciu, Vitomireşti), la Baldovineşti primăria a furnizat apă în reţea fără să solicite cetăţenilor vreo plată, în alte localităţi nu s-au perceput taxe  nou-aprobate etc. etc. 

Spor pentru condiţii periculoase pentru primarul şi viceprimarul din Vitomireşti

Şi în privinţa cheltuielilor de personal continua jaful. La Vitomireşti primarul şi viceprimarul şi-au aprobat spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sumele astfel încasate, nelegal, ridicându-se în 2015 la 24.000 lei. La Băbiciu, Drăghiceni şi Vîlcele în schimb s-a aprovizionat motorină şi s-a consmat fără documente justificative, paguba variind între 4.000 lei (Vîlcele) şi 64.000 lei (Băbiciu).

La Valea Mare s-a angajat avocat, cheltuindu-se 16.000 lei, fără justificare, la aceeaşi primărie acordându-se angajaţilor din aparatul de specialitate spor de dispozitiv de 25%.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite