Cum îţi dai seama că-ţi lipseşte fierul din organism. Medic: „O mamă anemică nu poate naşte decât un copil anemic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa de fier din organism, deşi, la prima vedere, nu este o problemă la fel de rapid sesizabilă ca o răceală, pe termen lung aduce după sine probleme mari, scăzând, în primul rând, sistemul imunitar.

Copiii manifestă semne pe care medicii le ştiu şi-i învaţă şi pe părinţi să le identifice.

Dacă în cazul unui nou-născut părintele „se prinde“ mai greu, mai întâi din lipsa experienţei, dar şi pentru că la această vârstă copiii nu pot exprima clar ce simt, copiii mai mari deja pot da celor din jur indicii clare. „Poate să-l doară capul, să se confrunte cu o cefalee, deşi durerea de cap este un simptom care însoţeşte afecţiuni variate. Poate să acuze ameţeală, prezintă paloare, ne uităm la culoarea tegumentelor.  Dacă este mai mare şi poate descrie simptomele, ne poate spune că vede punctişoare negre, depinde de vârsta copilului. Copiii sunt, aproape prin definiţie, zburdalnici, prin urmare va fi mai greu să manifeste o apatie astfel încât să ne pună pe gânduri“, spune medicul de familie Milica Mazilu.

Cu ce afecţiune se asociază lipsa de fier

Carenţa de fier se poate manifesta încă de la naştere. Este cazul copiilor născuţi din mame care nu au manifestat cine ştie ce grijă pentru prevenţia anemiei pe timpul sarcinii. „O mamă anemică nu poate să dea naştere decât unui copil anemic“, aminteşte medicul, vorbind şi de o carenţă a sistemului medical, care cu ani în urmă susţinea financiar un program de prevenţie a anemiei, astăzi mărginindu-se la a o trata la copilul foarte mic, cu Vigantol, un produs fără cine ştie ce efecte miraculoase, spun medicii.

Foarte important în cazul anemiei este însă confirmarea în laborator. La această confirmare se ajunge fie după ce se observă simtomele descrise mai sus şi se procedează la investigaţii de laborator, fie cu ocazia diverselor afecţiuni acute, în cursul cărora, în unităţile de specialitate, se recoltează sânge pentru analize, iar rezultatul relevă şi această problemă. Deseori, spune medicul, anemia se asociază cu parazitozele intestinale, sau este determinată de acestea. În aceste cazuri copiii prezintă o paloare specifică, sunt încercănaţi, au apetit scăzut, dureri abdominale difuze etc.
Ce putem face, pentru a preveni anemia, este, în primul rând, să-i hrănim sănătos.

„Eu, personal, ca medic, dar şi ca mamă, nu sunt adepta vitaminelor la cutie. Un copil care este hrănit echilibrat, care consumă alimente variate, care nu este lipsit de fructe, legume, carne, nu va avea nevoie de suplimente. Mâncarea gătită, fructele şi legumele nu trebuie să lipsească din alimentaţie“mai spune medicul Milica Mazilu.

CITIŢI ŞI: Greşeli fatale făcute de părinţi în privinţa alimentaţiei celor mici. Doctor: „Am văzut ulcer la copil de 3 ani!“

Alimentele care sunt o adevărată otravă pentru organism. Medic: „Nu ştiu cum se face, dar toate reuşesc să bifeze nu unul, ci mai multe efecte negative“

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite