Cât de periculos este consumul de cafea pe caniculă. Medic: „Atunci produce vasodilataţie excesivă, tahicardie...“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ce fel de cafea şi în cât timp o consumăm contează enorm pentru sănătate FOTO: Pixabay
Ce fel de cafea şi în cât timp o consumăm contează enorm pentru sănătate FOTO: Pixabay

Cafeaua, un produs consumat pe scară largă, ne poate crea mari probleme dacă scăpăm din vedere ce, cât şi cum e indicat să consumăm. Ce înseamnă exces şi când consumul de cafea ne poate duce în pragul unui accident vascular cerebral.

Cafeaua în sine nu este un produs nociv, din contră, spune medicul din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt - Dragoş Toader. Asta, însă, dacă vorbim de cafeaua naturală, nu de formulele instant, în care concentraţia de cafeină este mai mare, şi dacă avem grijă când o consumăm şi în cât timp.

„Şi cei mai mari hipertensivi pot să bea o ceaşcă-două de cafea, ideea este să fie cafea naturală şi să se bea în timp, de la o jumătate de oră - o oră - o oră şi jumate, adică să nu fie sorbită în două-trei mişcări. Atunci (n. red. - când se consumă în timp foarte scurt) produce vasodilataţie excesivă, tahicardie, creşte pulsul foarte mult, hipertensiune şi poate produce accident vascular cerebral sau infarct miocardic acut“, a explicat medicul.

Deşi poate părea surprinzător, efectele nedorite în cazul consumului excesiv se instalează mult mai repede la tineri şi la adulţi, despre care am putea spune că au un organism puternic, comparativ cu situaţia vârstnicilor. 

„Un bătrân reacţionează mult mai bine, inima lui e mult mai adaptată la problemele astea“, subliniază medicul.
Contează, de asemenea, şi în ce perioadă a zilei consumăm cafeaua, astfel încât efectul pe care ni-l dorim să se producă.

„Cafeaua e recomandat să o consumi dimineaţă, o cafea de 100 ml, dar după ce mănânci. Şi, la fel, după-amiază, pentru că timpul de înjumătăţire şi de eliminare a cofeinei e undeva la 6 ore, de aceea spunem că nu e bine să bei seara, că nu mai dormi“, mai spune medicul.

Greşim atunci când, de exemplu, apelăm la un automat de cafea şi ne grăbim să consumăm un pahar întreg în mai puţin de 10 minute. „Atunci produce tahicardie, adică creşte pulsul, pulsul crescut duce la hipertensiune arterială, loveşte în vase şi oricând poţi să faci infarct miocardic acut sau accident vascular cerebral. Adică modul în care consumi produsul cafea şi tipul de cafea devin la un moment dat periculoase. Dacă ştii s-o consumi, cafeaua, ca şi vinul, de altfel, are o serie întreagă de efecte benefice“, a mai spus medicul.

De ce sunt băuturile alcoolice şi mai periculoase pe caniculă

Ni se recomandă, de asemenea, ca pe caniculă să consumăm ceaiuri, apă, sucuri naturale, nu însă şi produse alcoolice. Asta pentru că, explică medicul Dragoş Toader, canicula produce vasodilataţie, iar alcoolul se absoarbe mult mai rapid, de aici şi efectele negative. Tot având în vedere vasodilataţia este nevoie în cazul anumitor boli ca, pe caniculă, să se ajusteze dozele unor medicamente. Asta o poate face însă numai medicul, acesta fiind cel care va indica pacientului care este noua doză recomandată atunci când temperaturile se menţin peste 34-35 grade Celsius.

„Sângele se subţiază, vasele se dilată şi presiunile sub care circulă sunt cu totul altele. Şi în cazul acesta, dozele recomandate în cazul temperaturilor normale se ajustează, însemnând că se micşorează cantitatea sau concentraţia. Nu la orice medicament însă, sunt anume tipuri, în special anticoagulante care se dau la pacienţii din sfera cardiologiei, neurologiei, neurochirurgiei, aici sunt probleme în special, sunt anume clase de medicamente“, a conchis medicul.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Criză de medicamente la cel mai mare spital din Moldova. „Am încercat să atrag atenţia asupra problemelor”

Metode de tratament care pot schimba radical viaţa bolnavilor cu Parkinson. „Pot să meargă pe bicicletă, pot să devină activi“

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite