Analizele de prevenţie, un drept de care pacienţii n-au habar şi pe care laboratoarele îl ignoră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anumite analize de laborator ar trebui să nu le suportăm din buzunar, fiind incluse în pachetele de prevenţie FOTO: arhiva Adevărul
Anumite analize de laborator ar trebui să nu le suportăm din buzunar, fiind incluse în pachetele de prevenţie FOTO: arhiva Adevărul

Periodic, asiguraţii în sistemul naţional de sănătate ar putea beneficia de un set de analize pe care medicii lor le pot prescrie în baza unui pachet special. Pacienţii nu ştiu, medici prescriptori sunt puţini, iar laboratoarele, atunci când sunt puse în faţa unei astfel de trimiteri, motivează, fără legătură, cu „nu avem fonduri“.

Serviciile medicale preventive şi profilactice sunt prevăzute distinct în contractul-cadru pe care furnizorii de servicii medicale îl încheie cu CAS. De aceste servicii pot beneficia mai multe categorii de pacienţi şi vizează urmărirea anumitor parametri, în funcţie de vârsta pacienţilor.

Pentru pacienţii cu vârste între 0-18 ani se urmăreşte: creşterea şi dezvoltarea, starea de nutriţie şi practicile nutriţionale, depistarea şi intervenţia în consecinţă pentru riscurile specifice grupei de vârstă/sex. Gravidele vor beneficia, la rândul lor, de la luarea în evidenţă şi până la 4 săptămâni de la naşterea copilului, de consultaţii în vederea urmăririi evoluţiei sarcinii şi lăuziei. Şi adultul asimptomatic poate beneficia de un set de analize, dacă medicul constată expunerea la eventuali factori de risc.

Despre ce analize este vorba

Pachetul de prevenţie presupune, pentru vârsta 0-24 luni, controale foarte dese decontate medicului de familie. De la 2 ani, medicul poate prescrie însă, pentru un diagnostic de fineţe, şi analize de laborator, astfel. „În cadrul consultaţiilor preventive copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani beneficiază anual de investigaţii paraclinice - analize de laborator, pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie, dacă în anul în care se acordă consultaţiile preventive de evaluare a riscului individual nu au efectuat aceste investigaţii. Biletul de trimitere se întocmeşte distinct pentru aceste investigaţii paraclinice cu completarea câmpului corespunzător prevenţiei“, este specificat în anexa 1 la ordinul prin care s-au aprobat normele metodologice de aplicare a contractului-cadru pentru 2016-2017. 

Între 2 ani şi 5 ani, inclusiv, investigaţiile paraclinice de prevenţie cuprind:

Pentru screeningul anemiei:
• Hemoleucograma completă
• Sideremie

Pentru screeningul rahitismului:
• Calciu seric total
• Calciu ionic seric
• Fosfor
• Fosfatază alcalină

Vârsta cuprinsă între 6 ani şi 9 ani inclusiv

Pentru screeningul sindromului dismetabolic pentru copii cu indicele de masă corporală - (IMC) crescut sau la cei cu istoric de hipercolesterolemie familială
• Proteine totale serice
• Colesterol seric total
• Trigliceride serice
• Glicemie
• TGP
• TGO

Vârsta cuprinsă între 10 ani şi 17 ani inclusiv

Pentru profilaxia sindromului dismetabolic pentru indice de masă corporală - (IMC) crescut sau la cei cu istoric de hipercolesterolemie familială
• Colesterol seric total
• Trigliceride serice
• Glicemie
• TGP
• TGO 2.

Pentru screening BTS (după începerea vieţii sexuale)
• VDRL sau RPR

Gravidele beneficiază de consultaţii de prevenţie pe toată perioada sarcinii şi încă o lună de când au născut, dar şi de anumite analize de laborator. De asemenea, tot în cazul lor, medicii vor promova „alimentaţia exclusiv la sân a copilului până la vârsta de 6 luni şi continuarea acesteia până la minim 12 luni “.

În privinţa analizelor de laborator, este vorba de „testare pentru HIV, hepatită de etiologie virală cu virus B şi C, consiliere pre şi post testare HIV şi lues a femeii gravide, precum şi alte investigaţii paraclinice necesare, dintre cele prevăzute în pachetul de bază“.

Pentru adultul fără semne de boală, medicilor de familie li se decontează, în funcţie de vârsta pacienţilor şi de riscul evaluat, mai multe consultaţii de prevenţie. Între 18 şi 39 de ani, dacă nu există risc crescut, pacienţii pot fi consultaţi preventiv o dată la trei ani şi o dată pe an dacă se identifică risc înalt. Pentru persoanele de peste 40 de ani, asimptomatice, se acordă o consultaţie de prevenţie pe an.

Aceste consultaţii pot fi urmate şi de recomandarea unor analize de laborator, din pachetul de prevenţie făcând parte (doar dacă pacientul nu a beneficiat deja de acestea, în anul respectiv):

Pentru adultul asimptomatic cu vârsta cuprinsă între 18 şi 39 ani:
• Hemoleucogramă completă
• VSH
• Glicemie
• Colesterol seric total
• Creatinina serică

Pentru femeia cu vârsta între 18 şi 39 ani care planifică o sarcină:
• VDRL sau RPR 9

Pentru adultul asimptomatic cu vârsta de 40 de ani şi peste:
• Hemoleucogramă completă
• VSH
• Glicemie
• Colesterol seric total
• Creatinina serică
• PSA la bărbaţi
• TSH şi FT4 la femei

În acelaşi pachet de prevenţie pacienţii mai pot beneficia de servicii de planificare familială şi de supraveghere şi depistare de boli cu caracter endemo-epidemic.

Cum se procedează

Deşi cadrul legal există, pacienţii au foarte rar parte de astfel de prescripţii. Biletul de trimitere către laboratoare este un formular cu regim special, diferit de trimiterile obişnuite, însă problema este alta: serviciile de laborator sunt suportate exclusiv de furnizorii de servicii paraclinice în contract cu CAS, care au obligaţia, lunar, să le raporteze la CAS, dar pentru care nu primesc bani.  Astfel de servicii nu pot reprezenta mai mult de 12% din valoarea contractului respectivului furnizor cu casa de asigurări de sănătate.

„Nu ni s-au raportat astfel de servicii paraclinice“, spun oficialii CJAS Olt, în timp ce puţinii medici de familie interesaţi să le ofere pacienţilor şansa acestor investigaţii de prevenţie se plâng de faptul că sistemul pur şi simplu nu funcţionează. „Eu am prescris pe acel formular special, iar pacientului i s-a spus, la laborator, că nu au fonduri, deşi acel bilet de trimitere nu are niciun fel de legătură cu trimiterile obişnuite pentru care, e adevărat, fondurile se epuizează rapid, lună de lună“, a declarat Luminiţa Ilie, medic de familie în judeţul Olt.

CITIŢI ŞI: Ce analize ar trebui să facem anual pentru a fi siguri că suntem bine. Testul care semnalează cancerul de colon

Cum funcţionează osteodensiometria. Metoda de investigaţie simplă detectează fără greş leziunile osoase grave

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite