VIDEO „Şezătoare Bucureşti“, grupul care te învaţă cum să-ţi coşi singur ia: „Când m-am apucat să fac asta aveam cinci mâini stângi“
0
De aproape trei ani, peste 30 de membri ai grupului „Şezătoare Bucureşti“, creat pe Facebook, se întâlnesc în fiecare miercuri şi schimbă informaţii despre tehnicile vechi de cusut, modele, pânză. Grupul nu vinde ii, încurajează însă persoanele care vor să încerce să-şi coasă singure să se întoarcă la tradiţii.
„Şezătoare Bucureşti“ a ajuns, în doar trei ani, aproape un fenomen. Sunt oameni care îşi doresc să valorifice zestrea străbunilor şi să lase mai departe, în lada de zestre, cămăşi şi ii cusute de mâna lor, folosind vechi tehnici de cusut, respectând modelele şi ocolind kitsch-ul.
Grupul s-a născut pur şi simplu din necesitate. Victoria Bizon, pensionară, fost asistent medical pediatru, spune că şi-a dorit, în urmă cu mai bine de trei ani, să-i facă fiicei sale un cadou deosebit. A bătut magazinele de tip artizat din Bucureşti, în care nu mai intrase de ani de zile, şi a rămas cu un gust amar. A căutat mai apoi pe Internet şi aşa a descoperit că astăzi există multe afaceri în branşă şi atât de puţini oameni care chiar sunt preocupaţi să facă lucrurile bine şi să valorifice tezaurul din lada de zestre. Aşa s-a hotărât să înceapă să coasă, iar povestea sa este, în linii mari, asemănătoare tuturor membrilor grupului creat pe Facebook - „Şezătoare Bucureşti“. Doamnelor dornice să se întoarcă la cusut li s-a alăturat Nelu Dumitrescu, un român din munţii Vrancei emigrat în Germania în 1988, care a deprins tehnicile vechi de cusut acasă, de la bunici şi străbunică. „Când spun că Nelu ne-a pus aţa şi acul în mână aşa este. L-am cunoscut tot pe Facebook, acolo s-a cam petrecut totul, ulterior ne-am întâlnit, am mers şi în Germania, am văzut colecţia lui absolut impresionantă… E tot timpul lângă noi, fetele-l întreabă, este tatăl nostru“, a continuat Viorica Bizon firul poveştii.
Viorica Bizon, mândră de ia de Bucovina
Astăzi, „Şezătoare Bucureşti“ merge prin ţară, încurajează crearea de noi ateliere de cusut, a realizat o bază impresinantă de date după ce membrii grupului au bătut satele şi secţiile muzeelor de etnografie, oferă sfaturi şi tutoriale video despre cum se coase o ie, participă la evenimentele importante în care sunt promovate valorile tradiţionale, însă la întrebarea „şi cât costă o ie?“ răspunsul este invariabil „nu lucrăm pentru vânzare, dar vă putem ajuta să învăţaţi să o coaseţi singur“.
„Arta acului“ la Slatina
Grupul „Şezătoare Bucureşti“ a poposit sâmbătă, 24 martie 2018, la Slatina, la secţia de etnografie a Muzeului Judeţean Olt, unde gazdă bună le-a fost etnograful Claudia Balaş, care s-a bucurat să scoată din zestrea muzeului exponate întâmpinate cu un „Ooooo, ce frumos!“ general. Au fost fotografiate, pipăite, întoarse pe toate feţele ii şi cămăşi vechi, poale şi alte elemente de costum popular care foarte-foarte rar se mai găsesc în lăzile de zestre de prin sate.
Obiectele puse la dispoziţie de etnograful Claudia Balaş au fost fotografiate şi studiate îndelung
„Ce se întâmplă aici este foarte rar. De-abia reuşim, uneori, să deschidem uşa unui muzeu“, au mărturisit participantele, femei cu profesii diferite, de la consultant în carieră la avocat, de la notat public la inginer etc.. O parte au descoperit târziu dragostea pentru cusut şi s-au minunat pe zi ce trecea de ce pot fi în stare, pe altele le-a urmărit tot timpul dorul de acasă şi astfel au ajuns să-l hrănească, poveşti diverse s-au spus pe fugă şi toate cu aceeaşi concluzie – ce încă avem trebuie păstrat, scos la lumină şi continuat.
„Nu credeam că se vor mai coase cămăşi cu tehnicile astea vechi“
Nelu Dumitrescu, pe drept cuvânt profesorul grupului, a mărturisit că a trăit o imensă bucurie atunci când i s-a cerut să „predea“ tehnicile de cusut: „Nu credeam că se vor mai coase cămăşi cu tehnicile astea vechi, cămăşi cu tel sau cu lănţişor de fir, de exemplu, cu fir metallic. Ele au întrebat – oare cum se coasă asta, cum asta - , iar eu, ştiind, le-am spus şi le-am arătat. Am învăţat de-acasă, eu sunt sursa, n-am studiat nici etnografie, nici etnologie, m-am născut într-un sat din Vrancea istorică, nu judeţul Vrancea, în care şi în ziua de azi se mai poartă costumul popular, dar sunt pe cale de dispariţie persoanele care îl poartă zilnic. “.
Nelu Dumitrescu, omul care le-a învăţat pe membrele grupului tehnicile de cusut
Deşi costumul popular a suferit, de-a lungul deceniilor, transformări, ce se întâmplă astăzi i-a pus enorm pe gânduri pe membrii grupului, care şi-ar dori ca şi „consumatorii“ să fie mai pretenţioşi, mai informaţi, şi să nu tolereze şi mai ales să nu finanţeze masiv obiectele făcute în serie, industrial, şi vândute drept „ii tradiţionale“.
„Când am văzut fetele de la Jitia, pe 24 iunie, în cămăşi cusute, pe pajiştile acelea…“
De ceva vreme, grupului i s-a ivit ocazia să ajute ateliere mici de cusători din ţară. Tot Facebook-ul a făcut minunea ca un profesor de la Jitia să intre în contact cu „Şezătoare Bucureşti“ şi aşa a luat fiinţă un atelier în care eleve de şcoală gimnazială şi-au cusut ii cu mâna lor, iar provocarea continuă. S-a întâmplat un lucru similar la Bisoca, iar la Bucureşti, la atelierul „Şezătoare Bucureşti“ au ajuns şi copiii de la Fărăoani, din Bacău…
Copiii au fost răsplătiţi pentru efortul lor cu excursii la muzee cu specific etnografic, vizite, materiale de lucru, adulţii înţelegând că cei mici trebuie motivaţi. Bucuria mare a fost, însă, tot a adulţilor. „Când am văzut fetele de la Jitia, de 24 iunie, în costume populare cusute, pe pajiştile acelea… A fost cea mai mare bucurie a mea“, a mai spus Viorica Bizon, care speră ca şezători similare să apară în cât mai multe zone ale ţării, iar semne sunt că acest lucru se va întâmpla.
Oana Călăraşu, din Ileana – Călăraşi: „A durat doi ani s-o cos, am început-o de mai multe ori“
Oana Călăraşu (32 ani) este consultant în carieră, lucrează la Universitatea Politehnică Bucureşti şi una dintre cele mai mari dezamăgiri este că nu a preţuit mai devreme zestrea lăsată de familie. Bunica ei a ţesut mai toată viaţa, însă a renunţat când pe Oana încă nu o prinsese „microbul“, aşa că războiul de ţesut nu-l mai are. Tânăra a vrut, în schimb, să cumpere din satul bunicilor săi o ie de Călăraşi şi, cum n-a mai găsit, s-a hotărât să şi-o coasă singură. „De la bunici aveam două cămăşi bărbăteşti, a bunicului meu, de mire, şi a naşului lor de cununie, dar niciuna de femeie“, a povestit tânăra despre începuturi. Aşa a început să caute pe Internet, a găsit mai întâi o pagină de pe care şi-a comandat un kit, n-a reuşit cu instrucţiunile de acolo, după care a căutat pe cineva s-o îndrume şi aşa a ajuns la „Şezătoare Bucureşti“.
Oana Călăraşu, în ia cusută în doi ani de trudă FOTO: Facebook/Ileana Calarasi
Ia de Călăraşi de care este tare mândră a reuşit să o termine în doi ani. „Când m-am apucat să fac asta aveam cinci mâini stângi. (…) Am început-o de trei ori, de aceea a şi durat atât. Prima data pe pânza din kit, a doua oară pe o pânză de casă ţesută de cineva cu câţiva ani în urmă şi a treia oară pe pânză de casă veche, o pânză pe care am primit-o“, a povestit tânăra, care a trecut prin toate etapele amintite şi de colegele sale. A fost nevoie să caute informaţii, să ceară sfaturi, să constate că a mai şi greşit, să revină… Între timp a molipsit-o şi pe cumnata sa, care îşi coasă acum propria ie. Pentru că îşi iubeşte foarte mult locurile natale, s-a gândit să facă şi mai mult şi a construit pagina de Facebook „Ileana Călăraşi“, comuna bunicilor săi, promovând tot ce se întâmplă frumos, lucruri pe lângă care adesea trecem nepăsători.
Fetele din Jitia, susţinute şi rpomovate de Şezătoare Bucureşti FOTO: facebook/Noi suntem Jitia
Ce a făcut grupul „Şezătoare Bucureşti“, în nici trei ani, a fost să strângă laolaltă oameni dornici să readucă frumosul din trecut, care bat, pe banii lor, ţara, ajung în locuri în care se păstrează tradiţiile, cunosc oameni deosebiţi, îi promovează şi-i ajută, motiv pentru care, dacă „Şezătoare Bucureşti“ vă invită să apreciaţi pagini, intraţi, vedeţi şi apreciaţi ce rămâne de făcut.
Se încarcă comentariile...
