Clanul lui Bercea Mondial a luat Slatina în stăpânire

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bercea 3
bercea 3

Clanul Bercea este condus de unul dintre cei mai mari interlopi din România, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. El şi membrii familiei sale au fost implicaţi în ultimii ani în numeroase scandaluri, fiind cercetaţi în 119 dosare penale.

Bercea Mondial negociază cu sabia pe masă

Bercea Mondial, dosarele şi cumetriile

Războiul Primăriei Slatina cu Bercea Mondial

Averea lui Bercea Mondial

Cum a trecut Mondialul de la cocioabe la palate

Cel mai recent scandal în care a fost implicat clanul Bercea a avut loc în luna februarie a acestui an. Bercea Mondialul a fost arestat atunci pentru prima dată, fiind acuzat că şi-a înjunghiat un nepot, pe Ionuţ Anghel (17 ani) zis Mercedes, într-un bar din Drăgăneşti-Olt. Interlopul este şi acum în arest, deşi rudele sale şi-au retras acuzaţiile, iar fiii săi şi-au asumat pe rând vina. „Nu m-a arestat toată ţara, m-au «arestat» fraţii mei şi mama mea. Nişte proşti!", a declarat Bercea atunci.
Acesta nu a fost primul scandal între Bercea Mondial şi fraţii săi. În iunie 2010, copiii interlopului au intrat cu o sabie în casa mătuşii lor, Lucreţia (sora lui Bercea). Aceştia au distrus geamurile şi uşile locuinţei şi au lovit-o cu pumnii şi picioarele pe femeie. A început apoi o urmărire ca în filme pe străzile oraşului Drăgăneşti-Olt, în urma căreia o altă femeie a fost rănită şi a ajuns la spital. Se pare că scandalul între familia lui Bercea Mondial şi sora lui, Lucreţia a pornit de la o casă pe care au vrut să o cumpere amândoi.
Tot în iunie 2010, fiul lui Bercea, Florin Anghel, zis şi Ambasadorul, a fost arestat după ce l-a bătut pe Vasile Anghel, zis Amar, fratele lui Bercea. Ambasador a fost eliberat atunci pe cauţiune.

Reglări de conturi

Membrii clanului lui Bercea Mondial sunt recunoscuţi în Slatina pentru modul violent în care-şi reglează conturile. Intimidarea, şantajul şi ameninţarea cu moartea sunt doar câteva dintre metodele la care apelează interlopii pentru a se impune.
Valeriu Matei, fost viceprimar Slatina. A intrat în conflict cu interlopul, după ce a vândut un teren unei persoane şi care apoi l-a revândut lui Bercea. „Am mers să lămuresc problema cu Bercea. Când m-a văzut, a scos cuţitul şi a vrut să mi-l înfigă în piept, dar m-am ferit şi m-a lovit în umărul stâng", a spus acesta atunci. Ulterior, Valeriu Matei şi-a retras plângerea.
Adrian Văduva, prietenul lui Valeriu Matei. A fost martor când fostul viceprimar a fost înjunghiat de Bercea. Unul dintre fiii interlopului l-a călcat cu maşina. „ Am trecut strada şi, în acel moment, m-a luat copilul lui Bercea în plin cu maşina şi mi-a rupt piciorul", a declarat Văduva. El şi-a schimbat declaraţia, spunând că şi a rupt piciorul în timpul unei căderi.

Bilanţ: 119 dosare

Bercea Mondial a fost cercetat, pe rând, pentru evaziune fiscală, dare de mită, spălare de bani, înşelăciune, rambursări ilegale de TVA şi fals în acte. La rândul lor, fiii interlopului au fost şi ei în atenţia anchetatorilor olteni, pentru furt, distrugere, tâlhărie, tentativă de omor şi viol, acuzaţii rămase şi ele fără urmări. Un bilanţ prezentat în noiembrie 2010 de comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt, comisarul-şef Ion Voicu, arăta că Sandu Anghel şi membrii familiei sale fuseseră cercetaţi, în ultimii cinci ani, în 119 dosare penale.
„Noi am făcut verificările incipiente. Finalizarea nu mai depinde de noi, ci de instanţă", ţinea să sublinieze Voicu, înainte de a preciza că respectivele dosare s-au finalizat fie cu neînceperea urmăririi penale, fie cu simple amenzi.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite