Vin studenţii! Au început cazările în căminele studenţeşti ale Universităţii „Lucian Blaga” GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii au venit să îşi ocupe locurile la cămin
Studenţii au venit să îşi ocupe locurile la cămin

Studenţii au venit în număr mare, sâmbătă dimineaţa, la Sibiu, la Cantina Studenţească, pentru a-şi ocupa locurile în cămine pentru noul an universitar.

CITIŢI ŞI:


Târgul de bucate tradiţionale “Branduri transilvănene” se ține în acest weekend la Sibiu

Sibiul găzduiește Campionatul Naţional de Dresaj al Câinilor de Serviciu

Ce evenimente sunt în acest weekend în Sibiu


Sâmbătă este prima zi de cazare în căminele Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Alături de părinţi, fraţi, surori, prieteni, studenţii s-au strâns răbdători la una din intrările Cantinei Studenţeşti în aşteptarea completării contractului de cazare. Pe strada Rennes, unde studenţii obişnuiesc să ia masa, au loc cazările pentru căminele 1, 2 şi 3 din Sibiu. Potrivit programului, în cursul zilei de sâmbătă vor fi cazaţi studenţii a căror nume încep cu A până la litera N, urmând ca duminică să aibă loc cazarea  pentru literele O până la Z. Cazările vor începe de la ora 9 dimineaţa şi se vor încheia la ora 20.

Nemulţumiţi de taxe

Reprezentanţii universităţii aşteaptă în acest an peste 1.900 de studenţi care să se cazeze în camerele celor şapte cămine de care instituţia dispune. Preţurile pentru o persoană pornesc de la 140 de lei şi pot trece de 500 de lei, pentru un loc în căminul nr. 3, spre exemplu, unde studentul poate sta singur în cameră. Costurile  sunt considerate puţin cam mari de studenţi, în raport cu condiţiile oferite.

„Eu am primit loc în căminele 2 şi 7, dar am ales căminul nr. 2 pentru că e mai aproape de facultate. În ceea ce priveşte preţurile, mi se par puţin cam mari, având în vedere că condiţiile nu prea cresc. Dacă tot schimbă preţul, să schimbe şi condiţiile”, a spus Raluca, de 21 de ani, din Drăgăşani, studentă anul trei la Facultatea de Drept „Simion Bărnuţiu”.

De aceeaşi părere este şi Simona, de 21 de ani, din Braşov, studentă la aceeaşi facultate. „Preţurile în căminele 1 şi 2 sunt puţin mai mari, dar mai rentabile din punct de vedere financiar, în comparaţie cu o chirie, spre exemplu”, a spus studenta din Braşov.

Anca, de 24 de ani, care face anul doi la Master, la Poliţie comunitară, spune că stă de ani buni în cămin şi a fost prima opţiune, în defavoarea chiriei. „Nu am căutat chirie, am vrut să stau în cămin. Sunt câteva sacrificii pe care trebuie să le faci atunci când împarţi aceeaşi cameră cu încă trei persoane, dar e mai ieftin”, a spus studenta.

Studenţii şi-au ocupat locurile în cămine


CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO


Duminică, ultima strigare

Cazările pentru căminele ULBS vor continua şi duminică. Cei care nu vor veni să îşi revendice locul până duminică, 2 octombrie, ora 20, îl vor pierde. Conform metodologiei, locurile rămase libere vor fi redistribuite de Comisia centrală de cazare altor studenţi care îndeplinesc condiţiile de cazare. Aceştia din urmă vor trebui să semneze contractele de cazare luni, 3 octombrie, până la ora 20, alftel le vor pierde la rândul lor. Semnarea contractelor va avea loc tot la Cantina Studenţescă de pe strada Rennes din Sibiu, între orele 17 şi 20. De la ora 9 şi până la ora 17, va avea loc depunerea şi analiza documentelor.

Locurile rămase neocupate şi de această dată vor fi redistribuite altor studenţi ai universităţii, potrivit metodologiei.

Studenţii vor trebui să completeze o cerere, să prezinte situaţia şcolară vizată de secretariatul facultăţii şi o adeverinţă medicală sau de venit, acolo unde este cazul.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite