Vânzările de locuinţe au scăzut cu 60 la sută în Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile terenurilor au scăzut cel mai mult, dar şi apartamentele continuă să se devalorizeze de la o lună la alta. Casele au devenit un lux interzis în oraş, în condiţiile în care de la începutul anului şi până în prezent nu s-a vândut nici măcar una.

CITIŢI ŞI:

3,5 la sută mai puţine locuinţe noi în Sibiu anul acesta

Chiriile locuinţelor din Sibiu revin la moneda naţională

33 de locuinţe sociale noi în Mediaş până la sfârşitul anului

Scăderea puterii de cumpărare, „retezarea” a 25 la sută din veniturile bugetarilor, accesul din ce în ce mai greu la un credit imobiliar şi devalorizarea leului au făcut ca piaţa imobiliară din Sibiu să se clatine serios în aceste vremuri. De suferit au cel mai mult dezvoltatorii imobiliari, iar de câştigat au cei care vor să îşi cumpere o locuinţă sau un teren. Bogdan Gicu, cel care este preşedinte al Uniunii Naţionale a Agenţiilor Imobiliare din Sibiu a explicat pentru Adevărul de Seară care sunt fluctuaţiile şi tendinţele în această toamnă pe piaţa imobiliară sibiană.

Apartamentele cu una sau două camere sunt cele care mai fac ca tranzacţiile de pe piaţa imobiliarelor să mai reziste la o cotă minimă. „Omul cu venituri modeste nu mai are acces la bani şi în aceste condiţii tot ce se mai vinde acum vine în mare parte prin programul Prima Casă. Apartamentele cu preţuri între 30.000 şi 50.000 de euro sunt cele care putem spune că se mai caută acum” a explicat acesta.

Casele la naftalină
Numărul de tranzacţii imobiliare cu case de locuit este egal cu zero în primele aproximativ nouă luni ale anului. Zona cuprinsă în perimetrul Negoiu – Negoveanu – Bâlea sau perimetrul Mărăşti – Oituz – Calea Dumbrăvii – parcul Sub Arini, în care există cele mai luxoase vile şi case, este codaşă la vânzări. „Păi acum 3 ani s-a vândut în acest perimetru o casă de 850.000 de euro. Acum nimic de mai bine de un an, în condiţiile în care există case de 220 de metri pătraţi la preţuri de sub 500.000 de euro” a mai spus Bogdan Gicu. Cele mai ieftine apartamante rămân cele din zona Copma – Broscărie, unde un apartament de 2 camere de 37 de metri pătraţi costă acum 20.000 de euro în loc de 27.000 cât erau în urmă cu un an.

AFLĂ CU CÂT AU SCĂZUT PREŢURILE TERENURILOR DIN SIBIU, AZI DIN

image

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite