Uniunea Arhitecţilor Sibiu a reînviat. Mircea Ţibuleac este noul preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arhitecţii sibieni s-au reorganizat şi în începând cu această săptămână oraşul are din nou, după mai bine de 15 ani, o filială locală a Uniunii Arhitecţilor din România. Iar în urma alegerilor interne, desfăşurate zilele trecute, arh. Mircea Ţibuleac a devenit preşedintele organizaţiei, cu 12 voturi pentru şi unul împotrivă.

CITEŞTE ŞI:

Filiala Sibiu a Uniunii Arhitecţilor din România prinde iarăşi viaţă

„Am acumulat din 1995, de când sunt activ în diferite foruri de conducere atât în UAR şi apoi în OAR, o experienţă care merită să o pun în slujba breslei a cărei cauze m-am angajat să o slujesc. UAR are mijloacele necesare ca în acest moment să activeze în folosul membrilor săi. Din această cauză am candidat ca această posibilitate teoretică să devină realitate. Mi-am propus în 1980 când am fost ales vicepreşedinte  în filala UAR Sibiu să ajungem să avem un sediu reprezentativ pentru breasla noastră care să fie numită „Casa Arhitecţilor”.  Acest gând îl nutresc şi acum după 21 de ani”, a declarat noul preşedinte al UAR Sibiu. Din consiliul de conducere mai fac parte arhitecţii Dorin Boilă şi Viorel Rusu.

Toţi arhitecţii din Sibiu, în afara celor 44 aflaţi deja în evidenţa UAR,  sunt invitaţi să se înscrie în Filiala Judeţeană U.A.R SIBIU. Tot ce trebuie să facă este să depună un dosar la sediul provizoriu al Filialei din str. Nicolae Iorga nr.70, bl.24, ap.1.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite