Unde ne răcorim vara aceasta? Harta ştrandurilor din judeţul Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii sibieni spun că ne aşteaptă o lună iunie caniculară, cu temperaturi zilnice de peste 30 grade Celsius. Ştrandul din Sibiu se deschide astăzi, lacurile de Ocna Sibiului de la întâi iulie iar la Sălişte se poate face baie deja.

CITEŞTE ŞI:

Complexul Baia Neptun, proaspăt modernizat, se redeschide astăzi

Primăria cheltuie 70.000 de lei pe fântânile arteziene

„Cel de sus a inversat lunile iunie cu iulie şi vom avea în iunie temperaturi foarte ridicate. Ne aşteptăm ca şi radiaţiile ultraviolete să crească, în prezent fiind de 7,2 pe o scară de la 0 la 15”, a declarat ieri Ion Popescu, directorul Centrului Meteo Regional Transilvania Sud. Coincidenţa face ca la doar o zi de la declaraţiile directorului de la Meteo să se deschidă oficial singurul şi cel mai mare ştrand din oraş – Aquapark.

„Chiar joi în deschidem oficial. Avem program de la ora 09.00 până la ora 19.00 şi cel puţin până la întâi iunie avem promoţie cu două persoane care pot intra pe un singur bilet”, a declarat Ioan Popa, patronul Aquapark. Un bilet costă 10 lei.



La Ocna Sibiului, veştile sunt doar pe jumătate bune: primăria a scăpat de neînţelegerile cu firma de construcţii din Timişora, care vroia să prelungească termenul lucrărilor până în toamnă, şi va deschide lacurile proaspăt modernizate vara aceasta, însă numai de la 1 iulie. „Ei vor dar nu le mai aprobăm până în septembrie. La întâi iulie deschidem oficial”, a declarat primarul Ioan Balteş.

image



Tot în Ocna mai puteţi alege şi Complexul Balnear, unde un abonament de cinci şedinţe, la piscinele exterioare cu apă dulce şi apă sărată, costă 76 de lei de persoană. Alternative mai există la picina Forever din Ocna Sibiului, la ştrandul din Mediaş, la piscina de la Pensiunea Mai dinspre Răşinari şi la ştrandul de la fosta vilă a lui Ceauşescu din Sălişte, acesta din urmă fiind recent renovat şi introdus în circuitul turistic al judeţului Sibiu.

„Aici venea Nicu Ceauşescu până în 1989 şi nimeni nu avea acces, numai miliţia ştia”, Dumitru Banciu, primarul oraşului Sălişte

image

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite