Ultima zi de Târg Boem în Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul târg-concept de dichisuri şi bunătăţi din Sibiu are loc în acest sfârşit de săptămână în Oraşul de Jos, pe strada Târgu Vinului, la numarul 9. 

CITEŞTE ŞI:

Campanie împotriva E-urilor din alimente, la Sibiu

Intitulat “Târgul Boem”, evenimentul oferă o călătorie în timp până în epoca Zarazei, a pălăriilor şi a umbrelelelor de soare, a cărţilor romantice şi a melodiilor cu parfum interbelic. “Veţi regăsi aici creaţii inedite, cu dichis, oameni interesanţi, dar şi multe bunătăţi, printre care şi dulciuri de casă”, spune Bogdan Costache, organizatorul târgului.

În plus, Târgul Boem găzduieşte delicate creaţii vestimentare aduse de Gossip Tree şi semnate Diana Ribana dar şi felurite accesorii unicat. Viviana Martin vine cu ultimele decoraţiuni din ceramică, pe care le-a realizat manual, de la vaze în forme abstracte la lămpi de iluminat, iar Aura Badiu arată cea mai recentă colecţie a sa de coliere şi cutii pictate. Pentru boemii care obişnuiesc să cânte pe plajă ori la umbra unui copac, Florin Barbu, de la Xbase Music Shop, aduce câteva chitare şi cărţi despre muzică şi instrumente, alese special pentru acest eveniment.

Libraria Humanitas completează conceptul cu unele cărţi despre perioada interbelică, CD-uri şi audiobook-uri. Vizitatorii vor putea admira, de asemenea, fotografiile cu imagini urbane expuse în Grădina Kazza de Sebastian Marcovici. Intrarea este liberă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite