Trupa Taxi spune „Două cuvinte” mâine seară în Vintage Pub din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhiva Taxi
Arhiva Taxi

Dacă de Valentine`s Day a fost Direcția 5, imediat după Dragobete, Vintage Pub aduce o nouă surpriză. Taxi vine la Sibiu pentru un concert extraordinar în Vintage Pub, concert de promovare a noului album al trupei intitulat „Două cuvinte”.

CITIŢI ŞI:

Anul 2011 aduce multe nunţi în Sibiu (GALERIE FOTO)

VIDEO - Direcţia 5 aclamată la scenă deschisă la Sibiu (GALERIE FOTO)

Păsări albe în Atrium Cafe din Sibiu

Ca o avanpremieră la lansarea acestui album, trupa Taxi a scos un videoclip de senzație, regizat de cunoscuta realizatoare TV Teo Trandafir. Clipul piesei ce poartă numele albumului a făcut rapid înconjurul României pe internet. În primele ore de la lansare, clipul adunase deja peste un milion de vizualizări pe youtube iar până în acest moment a sărit bine de cifra de 2.5 milioane de vizualizări. Ce îl face atât de special? În clip apar nu mai puțin de 26 de bărbați celebri ai României. De la Dan Bittman la Robert Turcescu, de la Cheloo de la Paraziții la vedeta TV Cabral, cu toții și-au dat mâna pentru a fi vedetele unui clip inedit pentru peisajul muzical românesc.

„Pe scena din Vintage Pub, miercuri, 2 martie, veți avea ocazia să vedeți cu ochii voștri dacă îi este sau nu greu solistului Dan Teodorescu să rostească cele două cuvinte: te iu....” spun organizatorii evenimentului.

Concertul trupei Taxi începe la ora 21. Prețul unui bilet este de 35 de lei. Biletele pot fi cumpărate de la Supporter Sports Pub & Grill, pe bulevardul Victoriei sau în fiecare seară, în Vintage Pub precum și la intrare, în ziua concertului.

Vintage Pub este situat la intersecția străzilor Zaharia Boiu și Av. Ilie Măcelaru.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite