Teatrul din Sibiu joacă mâine seară la Bucureşti, la Festivalul Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibienii vor avea parte de o lună plină de spectacole
Sibienii vor avea parte de o lună plină de spectacole

Festivalul Naţional de Teatru intră pe ultima sută de metri. În weekend mai puteţi vedea montări semnate de Silviu Purcărete, Alexandru Tocilescu, Alexandru Dabija. Spectacolul „Regele moare“, după Eugène Ionesco, în regia lui Silviu Purcărete, este cel mai aşteptat eveniment al sfârşitului de săptămână.

CITEŞTE ŞI:

Actorii sibieni participă la Festivalul Naţional de Teatru, de la Bucureşti

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu anunţă programul de spectacole al lunii noiembrie

Din 30 octombrie, până la 7 noiembrie, Festivalul Naţional de Teatru, organizat în Bucureşti, a programat zeci de evenimente: lansări de carte, premiere, proiecţii de film. Ziua de astăzi debutează, de la ora 11.00, la Fundaţia Lowendal, cu o conferinţă susţinută de regizorul Tompa Gábor, „20 de ani de directorat artistic".

De la ora 16.00, Biblioteca Centrală Universitară găzduieşte o altă conferinţă, „Actorul şi măştile sale", cu participarea regizorului Mihai Măniuţiu. Mai multe spectacole de teatru vor închide o altă zi importantă a festivalului. Nu rataţi „Sfârşit de partidă", o producţie a Teatrului Metropolis (ora 18.00), în regia lui Alexandru Tocilescu, cu patru mari actori pe afiş: Ion Besoiu, Irina Petrescu, Răzvan Vasilescu şi Mihai Constantin.

În finalul festivalului, sâmbătă şi duminică, spectatorii bucureşteni vor putea participa la dezbateri, conferinţe şi lansări de carte şi îşi vor putea îmbogăţi serile cu spectacole incitante. Sâmbătă, de la ora 11.00, la Fundaţia Lowendal se va discuta despre „Starea teatrului românesc" (piaţa teatrului independent, şcolile de teatru, managementul etc). Cristina Modreanu, directorul artistic al FNT, va fi moderatorul dezbaterii la care au fost invitaţi, printre alţii, Tompa Gábor, Alexandru Berceanu, Horaţiu Mihaiu.

Spectacole la înălţime

De la ora 17.00 şi de la ora 20.00, la Teatrul Odeon se va juca spectacolul „Miriam W.", de Savyon Liebrecht, în regia lui Radu Afrim, o producţie a Teatrului „Toma Caragiu", Ploieşti. Spectacolul creşte din suferinţa supravieţuitorilor Holocaustului şi arată imposibilitatea copiilor de a se adapta la modul de viaţă al părinţilor.

De la ora 21.30, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra a fost programată o reprezentaţie cu „Regele moare", de Eugène Ionesco, în regia lui Silviu Purcărete, o coproducţie Les Arts et Mouvants, à l'endroit des mondes allant vers (Paris). Criticul George Banu crede că în cariera lui Purcărete începe un nou ciclu, „regizorul şi moartea".

„El, care a pus în scenă «Faust» ca operă testamentară în care destinul protagonistului şi acela al teatrului se confundă cu o strălucire aparte, abordează acum «Regele moare", piesă în care Ionesco, pe un fond de teamă exacerbată, pune în mişcare toate mijloacele teatrale fără nici cea mai mică economie", afirmă eseistul.

Spectacolul este programat şi duminică, de la ora 21.30, la aceeaşi sală. Duminică mai puteţi vedea spectacole precum „Aniversarea", în regia lui Vlad Massaci (ora 17.30, la Teatrul „Nottara"), „Supermarket", în regia lui Theo Herghelegiu (ora 18.00, la Teatrul Foarte Mic) sau „Poveşti de familie", montat de Cristian Ban (ora 19.00, la Teatrul Naţional Bucureşti).

Un rege multicultural

Coproducţia internaţională „Regele moare", programată sâmbătă şi duminică, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra, este pentru Silviu Purcărete un prilej de a se reîntâlni cu Eugène Ionesco, cu Vasile Şirli, compozitor, şi cu artişti din Franţa şi din Slovenia. Spectacolul are o durată de o oră şi 45 de minute, fără pauză.

În weekend, la FNT

Vineri, 5 noiembrie

18.00 Teatrul Metropolis - „Sfârşit de partidă", de Samuel Beckett, regia Alexandru Tocilescu; Teatrul Metropolis, Bucureşti.
20.00 Teatrul de Comedie - „Elling", regia Vlad Massaci; Teatrul de Comedie, Bucureşti.

21.00 Teatrul Odeon - „Pyramus & Thisbe 4 You", după Shakespeare, regia Alexandru Dabjija; Teatrul Odeon, Bucureşti.

Sâmbătă, 6 noiembrie

17.00 şi 20.00 -  Teatrul Odeon - „Miriam W.", de Savyon Liebrecht, regia Radu Afrim; Teatrul „Toma Caragiu", Ploieşti.

18.00 Teatrul Naţional - „Livada de vişini", regia Felix Alexa; Teatrul Naţional Bucureşti.

19.30 Opera Naţională, Bucureşti - „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess", după Lars von Trier, regia Radu Alexandru Nica; Teatrul Naţional „Radu Stanca", Sibiu.

21.30 Teatrul „Bulandra", Sala Izvor - „Regele moare", de Eugène Ionesco, regia Silviu Purcărete.

Duminică, 7 noiembrie

18.00 Teatrul Foarte Mic - „Supermarket", regia Theo Herghelegiu.

19.30 Opera Naţională, Bucureşti - „Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess", regia Radu Alexandru Nica.

21.30 Teatrul Naţional „I.L. Caragiale", Sala Atelier - „Poveşti de familie", regia Cristian Ban; Teatrul „Andrei Mureşanu", Sfântu Gheorghe.

21.30 Teatrul „Bulandra", Sala Izvor - „Regele moare", de Eugène Ionesco, regia Silviu Purcărete.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite