Şofer prins pe centură cu viteză şi cu numere false pe maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul are 19 ani şi este din Sibiu. Acesta a depăşit limita de viteză cu 25 de kilometri, iar numerele de înmatriculare ale maşinii pe care o conducea aparţineau de fapt unei remorci.

Citiţi şi:

O amendă pe minut pentru vitezomani

Sute de şoferi au suflat azi-noapte în etilotest

Şoferul a fost tras pe dreapta de poliţiştii rutieri aseară, pe centura Sibiului, după ce aparatul radar l-a înregistrat conducând cu 95 de kilometri la oră pe o porţiune de drum unde limitarea era de 70 de kilometri la oră.

După ce au făcut verificări, poliţiştii au constatat că şoferul conducea un autoturism cu numere de înmatriculare false, care aparţineau de fapt unei remorci.

„Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice neîmatriculat şi cu numere false”, precizează Anca Bloanca, de la biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. 

Cu dosar penal s-a ales şi un bărbat din Iacobeni, prins de agenţii de circulaţie la volanul unui autoturism, deşi avea permisul suspendat din luna martie pentru că se urcase băut la volan.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite