Sibiu: Ruşii şi-au cinstit eroii la Sibiu, în Pădurea Dumbrava.

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceremonia pentru eroii sovietici din Al Doilea Război Mondial a avut loc ieri.

CITEŞTE ŞI:

Locuri de parcare noi în oraş. Cimitirul municipal se extinde

Alee de aproape 30.000 de euro la Cimitirul Municipal

Cu prilejul împlinirii celor 65 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, reprezentanţii Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, Evgeny Bednov, vice-secretar al ambasadei, şi Sergey Volkov, vice-consul, au participat la o festivitate de comemorare, în cimitirul eroilor sovietici din Dumbrava Sibiului, organizată cu sprijinul Instituţiei Prefectului şi al Garnizoanei Sibiu.

Au mai participat subprefectul Rareş Macrea, reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Sibiu, Asociaţiei Veteranilor de Război "Traian Moşoiu" şi ai garnizoanei sibiene. Ceremonialul militar a fost executat de un pluton de studenţi ai Academiei Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu" şi fanfara garnizoanei.

După depunerea de coroane de flori la monumentul închinat eroilor sovietici, Sergey Volkov a rostit cuvântul de recunoştinţă faţă de sacrificiile militarilor Armatei Roşii şi Aliaţilor, precum şi faţă de contribuţia Regelui Mihai I şi a Armatei Române la finalizarea războiului împotriva Germaniei naziste.

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite