Sibiu: Norul de cenuşă vulcanică a scumpit biletele la autocare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Haosul creat de norul de cenuşă vulcanică i-a determinat pe patronii firmelor de transport să speculeze momentul.

CITIŢI ŞI:
Zborurile anulate la aeroport aglomerează autocarele şi trenurile spre Europa

Preţul unei bilet pentru rutele externe a fost majorat chiar şi cu 50%, în unele cazuri. Astfel, un bilet către Italia sau Spania costă astăzi şi mâine 100, respectiv 120 de euro, în loc de 80 de euro, câte era zilele trecute.

Pentru cursele de Germania şi Austria, preţurile au rămas însă aceleaşi. Dacă biletul de Austira se vinde cu 63 de euro, unul până în Germania variază între 65 şi 140 de euro, în funcţie de destinaţie. Numărul mare de cereri i-a determinat pe reprezentanţii autogării să suplimenteze şi numărul autocarelor, de la 21, câte plecau într-o zi normală de luni, la 30. „ Aveam bilet de avion astăzi, la ora 13.00, către Palermo, dar suntem nevoiţi să mergem cu autocarul, din cauză că avioanele au fost anulate. Problema cea mai mare este că vom ajunge cu întârziere“, ne-a spus Maria, una dintre persoanele care a fost nevoită să călătorească cu autocarul.

Potrivit reprezentanţilor Atlassib, cele mai solicitate destinaţii sunt Germania şi Italia.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite