Sibiu: Hoţi de locuinţe, prinşi în câteva ore de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din oraşul Avrig au reuşit în câteva ore să prindă autorii unei spargeri.

CITEŞTE ŞI:

Sfârşit de săptămână cu Poliţia Rutieră pe Valea Oltului

Un sibian din Miercurea a încercat să omoare un poliţist cu un briceag în gara Arad

În dimineaţa zilei de ieri, în jurul orelor 09.20, Poliţia Oraşului Avrig a fost sesizată cu privire la faptul că imobilul unui localnic – G. Gheorghe, a fost spart.  În urma verificărilor şi cercetării la faţa locului efectuate de echipa operativă s-a stabilit faptul că furtul s-a produs în noaptea de 10 spre 11 mai, imobilul fiind nelocuit, partea vătămată fiind plecată din ţară.

Pagubă de 2500 de lei

Din interior s-a reclamat furtul unei camere video, a unui DVS şi a unei bormaşine, valoarea acestora fiind de aproximativ 2.500 lei. În urma investigaţiilor efectuate, în scurt timp au fost identificaţi suspecţii: H. Cosmin, în vârstă de 21 de ani şi T. Hanţi, în vârstă de 19 ani, ambii domiciliaţi în localitatea Avrig.

Cei doi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi în cursul zilei de 12 mai a.c., cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de poliţiştii din Avrig în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi bărbaţi.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite