Sibiu: E.ON Gaz Distribuţie opreşte miercuri gazele pe 21 de străzi din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, 19 mai , pentru cuplarea noii conducte la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, va fi întreruptă alimentarea cu gaze naturale pe 21 de străzi din municipiul Sibiu.

CITEŞTE ŞI:

Opt cartiere au rămas fără apă la robinete

Peste 7000 de locuitori din Copşa Mică stau fără apă pentru că primăria şi Sometra se ceartă

E.ON Gaz Distribuţie S.A. a finalizat înlocuirea conductei de distribuţie a gazelor naturale pe strada General Dragalina din municipiul Sibiu, cu o conductă nouă de polietilenă, cu rezistenţă şi durabilitate crescute. Pentru cuplarea noii conducte la sistemul de distribuţie, serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi întrerupt în cursul zilei de miercuri, 19 mai a.c., începând cu ora 10.00, pe următoarele străzi din municipiul Sibiu: Dimitrie Cantemir, Litovoi, Săcel, Tălmăcel, Albabei, N. Beldiceanu, General Dragalina, Sălişte, Copernic, Decei, C. Irimie, A. Popa, I. Moga, A. Cotrus, G. Praporgescu, Poiana Sibiului, Prelungirea Săcel, Intrarea Islazului, Presaca, Cisnădioara, Blocuri ANL Ştrand.

Gaze după ora 16.00

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, în jurul orei 16.00. "Compania noastră solicită consumatorilor să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon:  0265.200.928, număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie, sau 0800.800.928 număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite