Sibiu: Curse estivale din Sibiu spre Grecia şi Turcia, de la sfârşitul acestei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Destinaţii precum ţările nord-europene sau chiar ţări din nordul Africii se află şi ele pe lista propunerilor reprezentanţilor Aeroportului Sibiu.

CITEŞTE ŞI:

Aeroportul, sperietoare pentru firmele de taxi din fosta Capitală Culturală Europeană

Problemele de la Aeroport întârzie autorizarea Schengen

Sibienii vor avea la dispoziţie, până la finalul lunii, curse către destinaţii devenite deja tradiţionale în rândul românilor în privinţa petrecerii concediilor estivale, atât în anii trecuţi cât şi în prezent. Din această vară locuitorii judeţului din sudul Ardealului nu trebuie să mai bată drumul până la Cluj, Timişoara sau Bucureşti, ca să poată să zboare cu avionul către Turcia sau Grecia. Asta pentru că două companii aeriene au decis să introducă, cel puţin pe perioada estivală a lui 2010, curse aeriene către destinaţii din aceste două ţări.
Cei care sparg gheaţa şi inaugurează curse către Turcia sunt reprezentanţii companiei Corendon Airlines. Aceasta introduce de la finele lunii mai multe zboruri regulate direct catre Antalya. Cordon Airlines are semnate şi parteneriate cu agenţii de turism, care au oferte în această staţiune.
Apoi, nou înfiinţata companie Air Bucharest va inaugura si ea curse către Antalya, dar şi către mai multe destinaţii din Grecia. „Este vorba de curse aeriene către Zakintos. Acestea vor mai fi urmate şi de alte destinaţii tot în Grecia” a explicat Iuliana Opriţă, purtător de cuvânt la aeroportul Internaţional Sibiu.

Aeroportul are hangar dar mai are nevoie de bani pentru un terminal cargo

image

Zboruri mai multe din vară

Aceeiaşi sursă a explicat că, în curând, şi alte destinaţii vor fi disponibile din aerportul sibian. „Suntem în discuţii avansate şi cu companii care operează deja zboruri de la Sibiu, dar şi cu alţi operatori aerieni, pentru introducerea de noi zboruri în această vară” a mai spus Iuliana Opriţă. Printre companiile care vor să opereze curse de la Sibiu se numără şi maghiarii de la Wizz Air. Este vorba de destinaţii din Nordul Europei şi nu numai. Directorul Aeroportului Sibiu, Augustin Sava a mărturisit că „sunt şanse foarte mari să fie introduse şi curse spre ţări din nordul Africii. Vom face un anunţ oficial după ce discuţiile cu operatorii interesaţi vor fi finalizate”.  Noile rute ar trebui să devină operaţionale de la mijlocul lunii iunie.

Ieftiniri de vară

Sibienii pot profita de luna viitoare de ofertele aplicate de companiile aeriene către destinaţiile care sunt deja active din aerogara sibiană. Compania Blue Air a stabilit un preţ de 50 de euro cu tot cu taxe de aeroport pentru cursele către Valencia şi Madrid. Cine vrea să călătorească la Koln o să aibă plăcuta surpiză să afle că biletul costă numai 14.99 euro.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite