Sibienii taie zborul berzelor de la Cristian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare adăpost pentru berze din România se zbate să supravieţuiască în condiţii grele, la doi paşi de Sibiu. Eforturile susţinute ale iubitorilor de animale se lovesc, de cele mai multe ori, de piedici şi încurcături create chiar de autorităţi.

CITEŞTE ŞI:

Campanie pentru sprijinirea berzelor la Sibiu

După aproape patru ani de la înfiinţare adăpostul pentru berze de la Cristian a devenit aproape neîncăpător pentru frumoasele păsări. Amenajat ad-hoc în curtea unei case, spaţiul nu mai face faţă numărului mare de animale iar reprezentanţii Asociaţiei “Prietenii Berzelor” din Cristian muncesc din răsputeri să găsească noi soluţii. Din păcate, în cele mai multe cazuri uşile li se închid în nas. “Tot mai greu facem faţă situaţiei, dar ne păstrăm entuziasmul. Chiar vinerea trecută am făcut peste 300 de kilometri pentru a aduce o barză nouă la adăpost. Mi-am rupt maşina pe un drum foarte prost. Dacă la început berzele aduse la noi erau exclusiv din localitatea Cristian treptat am început să aducem berze din localităţile învecinate pentru ca mai târziu să înceapă să sosească berze din diferite colţuri ale ţării: Craiova, Reşiţa, Braşov”, spune Miruna Gritu, preşdintele asociaţiei „Prietenii Berzelor”. Până în prezent peste 50 de berze rănite au fost tratate aici, iar acum există 11 în adăpost. Una dintre puţinele instituţii care le-a sărit în ajutor a fost primăria Cristian, care a oferit asociaţiei un teren de 2.000 de metri pătraţi, unde ar urma să fie construit noul adăpost pentru berze. Pentru a strânge fonduri cu care să construiască adăpostul, de curând la Sibiu s-a organizat un meci de baschet demosntrativ, la care au participat mai multe „vedete” locale. Rezultatul: 550 de lei! „Strângerea de fonduri ne-a adus 550 de lei. Asta a fost! Când am văzut, am început să vindem produse cu berze: magneţi de frigider, brelocuri, lucruri mărunte. Am fost chiar la Festivalul de la Gura Râului. Ştiţi de câţi bani am vândut? 35 de lei, în condiţiile în care un păhăruţ de ţuică se vindea cu 5 lei şi lumea cumpăra în veselie. Numai mâncarea berzelor mă costă lunar 600 de lei”, mai spune Miruna Griţu.
Morile de vânt nu se opresc însă aici. Pentru a primi autorizaţie pentru viitorul adăpost, conucerea Aasociaţiei s-a adresat Agenţiei de Mediu. Răspunsul a fost că îi costă 4.000 de lei două documente. „Am crezut că asta ne pune capac, dar nu este nimic în comparaţie cu ce a urmat. Ni s-a spus vom avea nevoie pentru adăpost de o microstaţie de epurare a apei, care costă minim 10.000 de euro. Toate eforturile se lovesc de răspunsuri dezcurajatoare. Peste tot ni se trimit înapoi mailuri seci care încep cu „regretăm că nu vă putem ajuta...” Recunosc sincer că au fost momente când am zis că îmi ajunge, plec şi vă las! Dar nu vreau să mă învingă sistemul! Nu ne lăsăm!”, mai spune Miruna Griţu.

“Nu ştiu cu cine au vorbit ei dar nu este obligatorie o staţie de epurare. Depinde şi de ce anume vor să facă. Dacă este vorba doar despre câteva păsări, în niciun caz nu au nevoie de aşa ceva. Le trebuie un pat uscat pentru mizerie şi apoi acestea se împrăştie pe câmp”, a declarat directorul Agenţiei Regionale de Mediu Sibiu, Daniela Stoica.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite