Seminar despre creditarea responsabilă la Rășinari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dezbaterile au loc la pensiunea Mai. foto: pensiunisibiu.org
Dezbaterile au loc la pensiunea Mai. foto: pensiunisibiu.org

Evenimentul are loc în aceste zile în sala de conferinţe de la pensiunea Mai aflată pe drumul ce leagă Sibiul de Păltiniş.

CITIȚI ȘI:

Stop evaziunii fiscale şi contrabandei

Conferinţă în onoarea pr. prof. Liviu Stan, la Sibiu

Evenimentul face parte din programul „Bugetul Familiei”, derulat de către Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România, cu sprijinul Provident Financial şi desfăşurat la nivel naţional sub patronajul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

La întâlnirile ale căror principale dezbateri au loc chiar azi sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai ONG-urilor partenere ale acestui program.  Printre vorbitori se află Răzvan Resmeriţă, director la Centrul European al Consumatorilor din România, Silvia Mihalache, de la Provident Financial, dar şi cel puţin un reprezantant ONG membru în reţeaua naţională de diseminare naţională „Bugetul Familiei”.

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite