Primăria Sibiu cumpără autobuze second-hand în loc de unele noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea locală Tursib achiziţionează cinci autobuze folosite cu aproximativ 357.000 de lei. Acestea ar urma să intre pe trasee începând cu 13 septembrie, odată cu debutul noului an şcolar.

CITIŢI ŞI:

Noua fabrică Scandia modifică mersul autobuzelor în Sibiu

Autobuze dotate cu GPS şi 10 bus-uri noi în valoare de 2.000.000 de euro la Sibiu

Legitimaţii speciale pentru turişti pe autobuzele din Sibiu

Dacă anul trecut cineva ar fi sugerat reprezentanţilor administraţiei locale să cumpere autobuze second-hand pentru transportul public local, aceştia cu siguranţă ar fi râs în nas „tupeiştilor” şi asta pentru că până acum municipalitatea a achiziţionat, cel puţin din 2002 încoace, numai mijloace de transport noi nouţe. Criza economică şi bugetul de austeritate pe care îl are însă acum municipiul Sibiu şi nu în ultimul rând renunţarea la luarea unui credit de 2.000.000 de euro pentru cumpărarea de autobuze noi, a făcut ca „politica” abordată în cazul Tursib, să se schimbe radical.

Societatea locală de transport în comun a lansat de curând o licitaţie prin care vrea să achiziţioneze un număr de cinci autobuze, tip second-hand, pe care să le introducă pe traseele din oraş. Este vorba mai exact de 3 autobuze solo şi 2 autobuze articulate, pentru care depunerea de oferte se va face până la data de 30 august. „Livrarea se face în 3 zile de la semnarea contractului. Se va alege cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic” se arată în fişa tehnică a licitaţiei.

Mai ieftin şi mai convenabil

Directorul Tursib-ului, Adrian Popa a explicat că alegerea a fost determinată în primul rând de rapiditatea cu care vor fi livrate autobuzele. „Noi vrem ca din 15 septembrie acestea să fie deja pe trasee. Dacă am fi achiziţionat autobuze noi, atunci ar fi trebuit să aşteptăm câteva luni după ele. Tursib are nevoie de autobuze acum” a spus acesta.

Creşterea numărului de călători a fost motivul pentru care în principal a dus la decizia de a se achiziţiona cele cinci autobuze. „A crescut numărul de călători cu aproximativ 8 procente în orele de vârf în special. Începe şi şcoala. Au mai apărut noi obiective industriale care au făcut ca numărul de călători să fie extrem de mare pe unele trasee. De aceea avem nevoie urgentă de autobuze” a mai spus directorul Tursib. În fine preţul mult mai mic a contat şi el. „Un autobuz nou costă peste 200.000 de euro, iar cele second-hand sunt mult mai ifetine. Noi cumpărăm cinci vehicule cu aproximativ 85.000 de lei” a mai explicat Popa.
AFLĂ CE CAPACITATE AU AUTOBUZELE ŞI CE CONDIŢIE OBLIGATORIE TREBUIE ÎNDEPLINITĂ DE OFERTANŢI, AZI ÎN

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite