Poliţia îşi prezintă tehnica din dotare, în faţa Cercului Militar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Română aniversează la data de 25 martie 2011, 189 de ani de la înfiinţare. A devenit deja o tradiţie, ca în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, oamenii legii să se afle alături de cetăţeni pentru a sărbători.

CITIŢI ŞI:

Băncile se „războiesc” pe teren la „Cupa Bancarul” la fotbal

Opt accidente într-o oră în intersecţia Dima cu Calea Cisnădiei

Modificări în sensurile de circulaţie din municipiul Sibiu

Pentru a marca acest eveniment important din viaţa Poliţiei Române, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu a pregătit o serie de activităţi, ce se vor desfăşura pe 25 martie, începând cu ora 10.00. La această oră, la Monumentul Eroilor Revoluţiei din decembrie 1989 din faţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu,va avea loc ceremonialul militar de depunere de jerbe şi coroane în memoria eroilor noştri.

De la ora 11.15, în Aula „Avram Iancu” a Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu va avea loc o şedinţă festivă în cadrul căreia vor fi citite ordinele de înaintare în gradul profesional următor ale unor poliţişti sibieni, vor fi premiaţi câştigătorii concursurilor sportive organizate cu acest prilej şi premiat poliţistul anului în judeţul Sibiu.

În fine de la ora 12.30, pe platoul din faţa Cercului Militar Sibiu poliţiştii sibieni vor pregăti standuri de prezentare a tehnicii din dotare iar poliţiştii Serviciului de Intervenţie Rapidă au pregătit un exerciţiu demonstrativ.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite