Petre Grigoraş: "Amicalul cu Voinţa Sibiu nu m-a ajutat să mă edific asupra jucătorilor noi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voința a făcut un meci bun în fața celor de la Navodari
Voința a făcut un meci bun în fața celor de la Navodari

Antrenorul Petre Grigoraş a declarat că meciul amical cu Voinţa Sibiu, pierdut de Pandurii Târgu Jiu, scor 2-4, nu l-a ajutat să se edifice asupra jucătorilor noi din lot.

CITEŞTE ŞI:

Voința Sibiu a învins într-un amical cu 4-2 pe Pandurii Tg Jiu

"Nu a fost un amical care să mă ajute să mă edific asupra noilor veniţi, dar nici nu acesta a fost scopul, pur şi simplu scopul a fost să facem un antrenament prin joc, dar ştiam că vin după câteva antrenamente mai grele fizice şi rezultatul nu m-a interesat foarte mult. E doar primul amical şi bineînţeles că pe lângă lucrurile bune pe care le-au făcut au fost şi foarte multe greşeli.

Dar la momentul acesta sunt de iertat pentru că încă nu suntem şi nici nu e nevoie să fim în formă, ci doar undeva spre finalul pregătirii din Austria. Acolo tindem să ajungem la o formă cât de cât apropiată de cea necesară în campionat", a precizat Grigoraş.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite