Peste 4.300 de elevi sibieni intră în febra Bacalaureatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Examenele scrise de final de liceu încep cu proba la limba şi literature română şi se vor desfăşura în 11 centre  de examinare din judeţ, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu.

CITIŢI ŞI:

VIDEO - Liceul de Artă din Sibiu vandalizat. 40 de geamuri sparte

Peste 4.000 de locuri,pentru viitorii liceeni din Sibiu

Mii de studenţi sibieni se pregătesc să devină şomeri cu acte în regulă


În total, 4.324 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru a susţine probele scrise ale examenenului de Bacalaureat. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sporturilor, a doua probă va avea loc în 29 iunie, când elevii vor fi testaţi la limba şi literatura maternă, urmând ca în 30 iunie să aibă loc proba obligatorie a profilului. Ultima zi de examen va fi în 2 iulie, când candidaţii vor fi testaţi din proba la alegere. „Există o diferenţă în ceea ce îi priveşte pe absolvenţii promoţiilor anterioare, aceştia urmând să susţină proba la limba română în 29 iunie, cu o zi mai târziu decât cei din promoţia 2010. Celelalte zile rămân însă neschimbate“, a precizat Constantin Gorun, isnpector şcolar general.

Trei centre de evaluare
Rezultatele vor fi afişate pe 4 iulie, iar elevii nemulţimiţi vor putea depune contestaţii între orele 16.00 şi 20.00, urmând ca în data de 8 iulie să fie afişate şi rezultatele finale. „ Anul acesta la Sibiu vor fi trei centre de evaluare. Este vorba despre Colegiul ethnic Textil, Colegiul Economic Geroge Bariţiu şi Colegiul Agricol D.P.Barcianu, acolo unde vor fi strânse şi notate lucrările din toate cele 11 centre“, a completat Constantin Gorun. Pentru elevii mai puţin norocoşi, care nu vor promova BAC-ul, cea de-a doua sesiune a examenului este programată pentru perioada 23 august - 9 septembrie.

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

image
Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite