Numărul concediilor medicale a scăzut considerabil, la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Intrarea în vigoare a prevederilor privind sancţiunile pe care le riscă atât medicii, cât şi pacienţii bolnavi „ închipuiţi“, numărul concediilor medicale acordate în judeţul Sibiu a scăzut semnificativ.

CITIŢI ŞI

Un sibian a fost băgat în spital de vecin

Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, în primele şapte luni ale acestui an au fost acordate cu peste 21.043 de certificate medicale mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Astfel, dacă în luna iulie din 2009, erau elibarate 9.914 certificate, în aceiaşi lună a acestui an au fost eliberate doar 5.448 de astfel de documente. O scădere semnificativă se înregistrează şi la numărul de zile acordate pacienţilor.

„ În primele şapte luni din 2009 au fost acordate 405.847 de zile de concediu medical, iar anul acesta, în aceiaşi perioadă, 312.230“, ne-a spus Lăcrămioara Bogdan, purtător de cuvânt al CJAS Sibiu.

În plus, controalele desfăşurate de compartimentul de specialitate al instituţiei şi amenzile acordate medicilor, în perioada mai-septembrie, a dus la economii de peste 87.000 de lei.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite