Mihai Leu a revenit în cursele de raliu, la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o pauză de doi ani, campionul a luat astăzi startul la Dementor Rally Show, o competiţie similară cu celebra Cursă a Campionilor.

CITIŢI ŞI

Spectacol pe macadam,la Dementor Rally Show

Mihai Leu a intrat în competiţia pentru titlul de „ Campionul Campionilor“ cu maşina lui Gergo Szabo, campionul naţional de raliuri en-titre şi câştigătorul Sibiu Rally Show 2009, un Mitsubishi Lancer Evo8.

„ Mă simt foarte bine la Sibiu, rămâne unul din locurile mele preferate din ţară. Aici am câştigat primul raliu din viaţa mea şi de fiecare dată vin la Sibiu cu mare plăcere. Nu ştiu dacă este întâmplător că am ales ales să mă întorc în raliu tocmai la Sibiu, dar îmi place ce se întâmplă aici şi evenimentul de astăzi, mai ales că nu face parte din capionat, dacă ar fi fost în campionat nu ştiu ce aş fi făcut”, a spus Mihai Leu, înainte de a intra în cursă.

Acesta a debutat în cursele de raliu în anul 1994, iar în 2003 a câştigat titlul naţional la piloţi.

Dementor Rally Show reprezintă ultima confruntare dintre piloţii care au participat în Campionatul Naţional de Raliuri. În premieră, anul acesta competiţia a fost deschisă pentru piloţii de la fiecare grupă din campionat.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite