Lucrări în toi pe tronsonul Târgul Fânului – strada Ocnei – strada Nicolae Teclu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe strada Târgul Fânului traficul a fost deja reluat în condiţii mult îmbunătăţite iar pe celelate două străzi lucrările avansează într-un ritm ridicat.

CITIŢI ŞI:

Primăria Sibiu a început montarea ornamentelor de Crăciun. Aceleaşi din 2007

Se închide strada Ţiglari. Nu se mai dau avize de săpătură la Sibiu

Strada Siretului redeschisă după investiţii de peste 5 milioane lei


Pe strada Târgul Fânului lucrările au început în luna iulie a acestui an, când s-a înlocuit canalizarea pluvială. Această lucrare a fost foarte complexă dată fiind adâncimea mare de amplasare a ţevilor: 6 metri. Pe această stradă a fost de asemenea înlocuită reţeua de apă.

SC DPC SA a demarat la începutul lunii octombrie lucrările de amenajare a infrastructurii rutiere, lucrare care a presupus refacerea straturilor de balast, piatră spartă şi binder, crearea unei insule mediane care separă sensurile şi crearea a două sensuri giratorii la intersecţiile cu străzile Viitorului şi respectiv Nicolae Teclu.

În prezent SC DPC lucrează la finalizarea trotuarelor şi urmează ca până la sfârşitul acestei săptămâni să fie efectuate şi marcajele rutiere.

Lucrări în toi pe Ocnei şi Teclu
Pe strada Ocnei reţeaua de canalizare pluvială a fost deja reabilitată iar SC DPC SA va executa refacerile pe carosabil doar pe porţiunile afectate. Pe strada Nicolae Teclu s-a reabilitat reţeaua de apă. Pentru a reface straturile asfaltice afectate de lucrări, SC DPC SA a început frezarea straturilor de suprafaţă şi urmează să toarne un nou strat de asfalt pe întreaga suprafaţă a străzii.

„Zona formată de străzile Târgul Fânului – Ocnei – Teclu a presupus lucrări foarte ample şi este o zonă cu un volum mare de trafic. Pe strada Târgul Fânului traficul a fost deja reluat în condiţii mult îmbunătăţite iar pe celelate două străzi lucrările avansează într-un ritm bun.” a declarat joi primarul Klaus Iohannis.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite