Impozite, taxe şi facturi achitate on-line la serviciile primăriei Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mai puţin de un an sibienii vor beneficia de o serie de servicii electronice care vor simplifica anumite activităţi care ţin de relaţia cu autoritatea publică locală sibiană.

CITIŢI ŞI:

PUG-ul Sibiului supus consultării publice

Servicii "slăbite" din cauza disponibilizărilor la primăria Sibiu

Servicii şi tarife majorate în pieţele din municipiul Sibiu

Sibienii vor putea depune documentaţii pentru autorizaţii şi certificate, vor putea consulta situaţiile proprii şi stadiul soluţionării demersurilor lor, vor putea primi notificări privind stadiul soluţionării demersurilor, vor putea efectua plăţi electronice, vor putea depune petiţii, sesizări şi cere audienţe, vor putea descărca formulare tipizate şi obţine informaţii de acasă, accesând portalul special.

Proiect amplu
Primăria Municipiului Sibiu derulează în prezent un proiect co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectul are titlul „Implementarea conceptului de administraţie electronică la nivelul Municipiului Sibiu” şi se încadrează în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” 2007-2013 (POS CCE), Axa prioritară 3 – Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru sectoarele privat şi public, Domeniul Major de Intervenţie 2 – „Dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice electronice”, Operaţiunea 1 „Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”.

Investiţie de 2 milioane de lei
Implementarea acestui proiect a început în data de 28 august 2009, atunci când Primăria Sibiu a semnat cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale un contract cu o durată de doi ani. Valoarea totală a proiectului este de 2.079.428,82 din care 1.673.014,51 lei reprezintă valoarea asistenţei nerambursabile (97% din totalul cheltuielilor eligibile) şi 51.742,73 lei reprezintă contribuţia proprie a municipiului la cheltuielile eligibile (3% din totalul cheltuielilor eligibile). Valoarea cheltuielilor neeligibile este de 354.671,59 lei, reprezentând TVA-ul aferent costurilor eligibile.

Plată electronică
Soluţia implementată va permite efectuarea de plăţi prin intermediul Internetului utilizând carduri bancare pentru toate categoriile de sume datorate bugetului local: impozite şi taxe locale, chirii, redevenţe concesiuni, amenzi etc. Soluţia web de plată electronică va fi accesibilă oricărui utilizator autentificat prin intermediul portalului Primăriei. Fiecare persoană interesată care doreşte să utilizeze aceste facilităţi va primi un nume de utilizator şi o parolă ce le va asigura protecţia datelor cu caracter personal. Implementarea proiectului se realizează de către firma declarată câştigătoare în urma licitaţiei electronice deschise, organizată de Primăria Sibiu, şi anume S.C. Industrial Software S.R.L  în asociere cu S.C. Romtelecom S.A. şi S.C. Professional Management Solutions S.R.L.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite