Hrana, mediul înconjurător, resursele Pământului – subiecte ale filmelor documentare de la Astra Film Festival GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astra Film Festival va avea loc în perioada 25-30 ocotmbrie la Sibiu
Astra Film Festival va avea loc în perioada 25-30 ocotmbrie la Sibiu

Documentarele nu se mulţumesc să tragă semnale de alarmă, prin intermediul unor imagini şi interviuri relevante, filmate şi realizate în toată lumea, ci şi oferă soluţii eficace, de care trebuie să ştim şi pe care putem să le punem în practică, la rândul nostru, transmit organizatorii festivalului de la Sibiu.

CITIŢI ŞI:

Primăria a semaforizat intersecţia străzilor Tribunei şi Cetăţii

Se repară scările de pe Dealului, Moldovei şi cele din Parcul Tineretului

Silvia Sorina Munteanu cântă la finalul Festivalului Internaţional al Artei Lirice


Patru lungmetraje europene care vorbesc despre problemele contemporane ale planetei inaugurează duminică, 30 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, programul special - ECOcinematogrAFF, al Astra Film Festival 2011.


Cele patru filme sunt “Acasă” (Home, Franţa, 2009), regia Yann Arthus-Bertrand, “Afacerile cu porci“ (Pig Business, Marea Britanie, 2009), regia şi producţia Tracy Worcester, “Gândeşte global, acţionează local” (Solutions locales pour un désordre global, Franţa, 2010), regia Coline Serreau şi “Subjugare–Pledoarie pentru nenăscuţi”(Submission – In Defence of the Unborn, Suedia, 2010) de Stefan Jarl.


“Nu am putut trece cu vederea faptul că vin tot mai multe documentare care vorbesc (mai bine spus, strigă) despre problemele legate de alimentaţie, despre lumea chimizată în care trăim, iar pe televiziuni nu se pot vedea astfel de producţii. Avem bucuria ca filmul Afacerea cu Porci să fie prezentat în premieră, în Romania, în prezenţa regizoarei din Anglia”, a declarat directorul festivalului, Dumitru Budrala.

Astra Film Festival 25-30 octombrie 2011

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Potrivit organizatorilor, ECOcinematogrAFF are rolul de a-i conştientiza pe spectatori, într-o manieră accesibilă, asupra unor teme legate de hrană, de mediu înconjurător şi resursele sale, şi implicit, asupra viitorului societăţii umane.


Cel mai important eveniment, în domeniul filmului documentar, din Europa Centrală şi de Est, Astra Film Festival (25-30 octombrie) şi-a asumat, încă din 1993, misiunea de a aduce în atenţia publicului documentarul, ca mijloc de comunicare tot mai îndrăgit nu doar de cineaşti, ci şi de jurnalişti, activişti şi educatori. Astfel, AFF a devenit, atât pentru profesioniştii şi studenţii din domeniu, cât şi pentru publicul larg, indiferent de vârstă, Casa documentarului din România.



Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite