„Femeia țintă și cei zece amanţi“ se întoarce în weekend la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul are o durată de 50 de minute, iar preţul unui bilet este de 10 lei
Spectacolul are o durată de 50 de minute, iar preţul unui bilet este de 10 lei

Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu prezintă sâmbătă, 17 decembrie, ora 19:00, un spectacol unic în repertoriul teatrului românesc: „Femeia țintă și cei zece amanți“ în regia lui Claire Dancoisne.

CITIŢI ŞI:

Concert de Colinde la Muzeul Astra din Sibiu

Revelion cu trupe mai puţin cunoscute în Piaţa Mare din Centrul Istoric al Sibiului

Vasile Şeicaru concertează săptămâna viitoare la Teatrul Gong

Coproducţie a Teatrului Naţional din Sibiu şi Théâtre de la Licorne (Franţa), „Femeia ţintă și cei zece amanţi“ a avut premiera pe 29 mai 2009, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi a fost prezentată mai apoi în cadrul Bienalei Lille 3000 din Franţa.

Spectacolul regizat de Claire Dancoisne, directorul Teatrului de la Licorne, propune o producţie în care actorii, artiştii plastici şi muzicienii sondează limitele imaginaţiei, iar unicitatea elementelor vizuale şi bizareria măştilor reprezintă o manieră de exploatare a limbajului teatral clasic al trupului, al hârtiei, metalului, culorilor sau sunetului. Acestă formă de teatru, nonrealist şi deseori poetic, explorează şi se foloseşte de arta teatrală contemporană, arta plastică şi teatrul de păpuşi.

„Abia aștept să urc sâmbătă pe scenă! Acest spectacol e unul cu totul special pentru mine și vine ca o provocare pentru că presupune roluri multiple, tehnice, dar pline de originalitate.“, explică Ciprian Scurtea înainte de repetițiile pentru spectacol.

Demersul artistic al regizoarei are ca suport un text după Matei Vişniec în care autorul se întoarce la conotaţiile poetice ale absurdului şi grotescului, iar scenografia Liei Manţoc şi muzica lui Vasile Şirli subliniază accentele grave ale acestei parodii cu umor negru. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Diana Fufezan, Cristina Ragos și Ciprian Scurtea.

Spectacolul are o durată de 50 de minute, iar biletele au fost puse în vânzare la agenţia teatrală din Sibiu şi online pe eventim.ro. Preţul unui bilet este de 10 lei, respectiv 5 lei cu reducere. Acest sfârșit de săptămână aduce la Sibiu alte două spectacole îndrăgite: „Vremea dragostei, vremea morții“ în regia lui Radu – Alexandru Nica (vineri, 16 decembrie, ora 19:00) și „D’ale carnavalului“ în regia lui Silviu Purcărete (duminică, 18 decembrie, ora 19:00).

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Sigla Adevărul
Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite