Ei ne veghează să avem un Paşte fericit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce majoritatea sibienilor sărbătoresc în voie alături de cei dragi, ei sunt tot timpul în alertă. De Paşti, vor fi „pe baricade”, gata să intervină dacă apar situaţii în care este nevoie de asistenţă de urgenţă.

CITIŢI ŞI:

Mii de sibieni aşteptaţi la Slujba de Înviere din muzeu

Programul Catedralei Mitropolitane din Sibiu în Săptămâna Mare

Cum lucrează Sibiul de Paşte. Vezi programul magazinelor, autobuzelor şi al farmaciilor

Inspectorul de poliţie Ionuţ Mihai, de la Biroul Investigaţii Criminale, medicul Constantin Roşca, şeful Unităţii Primiri Urgenţe şi plutonierul major Adrian Săceanu, comandant de gardă de intervenţie în cadrul Detaşamentului de Pompieri Sibiu îşi vor petrece anul acesta sărbătorile de Paşti la serviciu.
Inspectorul de poliţie Ionuţ Mihai, din cadrul Biroului Investigaţii Criminale, va veghea în acest an la siguranţa sibienilor chiar în ziua Învierii Domnului. Spune că de regulă în această perioadă cele mai multe intervenţii sunt la furturi din locuinţe şi societăţi comerciale, hoţii profitând de faptul că lumea pleacă în minivacanţă iar în sediile de firmă nu mai rămâne niciun angajat.

Crimă în noaptea dintre ani
Turele de sărbători nu au fost lipsite de evenimente deosebite. În urmă cu trei ani, chiar în noaptea de Revelion, un telefon la 112 anunţa o descoperire înfiorătoare. Un bărbat a alertat autorităţile, după ce şi-a descoperit nepotul ucis, într-o casă din cartierul Turnişor. ”Toată noaptea de Revelion s-a lucrat la foc continuu”, îşi aminteşte Ionuţ Mihai. Iniţial, cazul a fost cu autori necunoscuţi, însă în urma investigaţiilor autorul a fost identificat şi apoi prins a doua zi.

Sibienii iau cu asalt Urgenţa, de Paşti
Constantin Roşca, medic şef al Unităţii Primiri Urgenţe (UPU), a pierdut de mult şirul gărzilor făcute în zilele de Paşti, Crăciun sau Revelion. De sărbători, numărul celor care ajung la UPU este întotdeauna mai mare decât în zilele obişnuite, iar în Urgenţă se lucrează la foc continuu. Vin foarte mulţi vârstnici, în special bolnavi cronici, iar din noaptea de duminică spre luni ajung la medic cei care au mâncat sau au băut peste măsură.

Stop cardiac, în noaptea de Înviere
Membrii familiei doctorului Roşca s-au obişnuit de mult cu faptul că sărbătorile lor sunt altfel decât cele ale oamenilor obişnuiţi. Masa de Paşti nu se ia neapărat în ziua respectivă, ci atunci când medicul Constantin Roşca nu este de gardă. „Când suntem acasă facem sărbătorile”, spune zâmbind şeful de la UPU, pe care nu o dată noaptea de Înviere l-a prins alături de colegii de serviciu. Cei de la UPU aduc de acasă ouă roşii şi cozonac, şi la miezul nopţii ciocnesc ouă, bineînţeles dacă la momentul respectiv nu intervin la vreun caz. Cum a fost cel din urmă cu trei ani, chiar de Paşti, când în noaptea de Înviere, chiar la ora 12:00, la Urgenţă a ajuns un bărbat în stop cardio respirator. Cei de la UPU au reuşit să-l resusciteze, iar sentimentul că au reuşit să readucă un om la viaţă, chiar în noaptea de Înviere, a fost extraordinar.

image
image

Intervenţie de 12 ore
Plutonierul major Adrian Săceanu lucrează de 20 de ani la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Nu o dată, zilele de sărbătoare l-au prins la serviciu. ”E ceva normal, ne-am obişnuit, serviciul e servici, trebuie să venim să ne facem datoria”, spune Adrian Săceanu.
Zilele de sărbătoare nu sunt niciodată lipsite de evenimente. ”Ne-am confruntat cu tot felul de intervenţii – incendii, inundaţii, salvări de animale”, povesteşte plutonierul major. Îşi aminteşte de o intervenţie mare, la Răşinari, chiar de Ziua Naţională a României. Un incendiu a mistuit o casă şi o şură, iar pompierii au muncit 12 ore să-l lichideze.

Şi la ISU Sibiu, cei care sunt de serviciu aduc de acasă ouă roşii şi cozonac, însă în momentul în care sună alarma toată lumea este la datorie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite