Cum putem petrece timpul liber în acest weekend în judeţul Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevărul vă face câteva recomandări pentru petrecerea timpului liber în acest final de săptâmână şi în prima zi a săptămânii viitoare. Numai puţin de şase evenimente care vă pot atrage atenţia sunt enumerate printer recomandările noastre.

CITIŢI ŞI:

Maşini tunate și show auto nocturn la Midnight Racers Legal Event

Concurs de popice pentru nevăzători, în weekend la Tălmaciu

Cocktail cultural cu muzică şi mâncare bună în weekend

Ginseng românesc
„Muzeul de istorie naturală” propune zilele acestea o expoziţie inedită dedicată cătinei şi proprietăţilor ei curative. Curatorul expoziţiei, Ghizela Vonica, consideră cătina drept Ginsengul românesc. Preţul unui bilet este de 8 lei.

Şerpi uriaşi la Brukenthal
Acesta este unul dintre ultimele weekend-uri în care mai puteţi admira, în spaţiile Muzeului Brukenthal, expoziţia de reptile vii. Cu doar 5 lei puteţi vedea un piton de 61 de kilograme sau o cobră de 3 metri lungime.

Costume săseşti în Piaţa Mică
Muzeul de Etnografie „Emil Sigerus” vă aşteaptă zilele acestea la expoziţia “Costumul săsesc de sărbătoare”. Evenimentul prezintă atât costume tradiţionale cât şi podoabe din metale preţioase. Intrarea costă 5 lei.

Concert la Sala Thalia
Sala Thalia găzduieşte luni seară, începând cu ora 19.00, un nou concert de gală desfăşurat în cadrul Festivalului internaţional "George Enescu". Pe scenă vor urca Adrian Brendel la violoncel şi Tim Horton la pian. Biletul costă 20 de lei.

Universul Rudolf Steiner
Societatea Antroposofică din România, împreună cu Biblioteca Judeţeană Astra organizează în perioada 9 – 11 septembrie Simpozionul internaţional aniversar “Univers Rudolf Steiner“. Evenimentul este găzduit de Biblioteca Astra şi include numeroase prezentări ale unor importanţi oamenia de cultură din ţară şi străinătate. Intrarea la evenimente este liberă.

Steaua vine la Mediaş
Echipa Gaz Metan Mediaş întâlneşte sâmbătă, de la ora 21.30, echipa Steaua Bucureşti. Meciul este unul de mare importanţă pentru gazişti, aceştia venind după înfrângerea umilitore cu Dacia Mioveni, în vreme ce steliştii vin după meciurile excelente din Europa League. Preţul unui bilet porneşte de la 15 lei şi poate ajunge la câteva zeci, în funcţie de locul pe stadion.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite