Chinezii sunt încântaţi de Sibiu şi trimit tot mai mulţi studenţi în Ardeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începute în 2006, prin înfiinţarea primului Institut Confucius din România pentru studiul limbii şi culturii chineze, relaţiile de prietenie România – China se dezvoltă de la an la an.

Citiţi şi:

Universitatea „Lucian Blaga” donează un ecograf de ultimă generaţie Spitalului Clinic Sibiu

Universitatea din Sibiu are propriul „China Town”

Dacă în anul 2010, cu sprijinul Institutului Confucius al ULBS şi al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România la ULBS a fost înfiinţată specializarea de Limbă şi Literatură Chineză – Limbă şi Literatură Engleză, pentru a cărei bună funcţionare au sosit în România 9 profesoare chineze care studiază în prezent limba română în an pregătitor, anul acesta Institutul Confucius al ULBS a înfiinţat o filială la Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

Delegaţia partenerului chinez al ULBS în înfiinţarea Institutului Confucius, Beijing Language and Culture University, condusă de prorectorul prof. Zhao Min a întreprins iniţial o vizită la ULBS. Cele două părţi au apreciat pozitiv activitatea întreprinsă de Institutul Confucius al ULBS, mai ales în ceea ce priveşte cursurile de limbă şi cultură chineză şi modul de pregătire al profesoarelor chineze care studiază limba română la ULBS.

Totodată, profesorul Min a ţinut să sublinieze receptarea extrem de pozitivă de către partea chineză a discursurilor pe care le-a susţinut rectorul ULBS, prof. univ. dr. ing. Constantin Oprean, la Conferinţa Internaţională a Institutelor Confucius din decembrie 2010 de la Beijing, adăugând că ULBS reprezintă o platformă durabilă pentru dezvoltarea relaţiilor româno-chineze, iar  Biblioteca Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, prin resursele sale, alături de facilităţile oferite de Institutul Confucius sunt un motor al intensificării activităţilor de colaborare.

În cadrul aceleiaşi întâlniri s-au pus în discuţie dezvoltarea Institutului Confucius din cadrul ULBS prin înfiinţarea unor clase pentru studiul limbii şi culturii chineze la Deva şi la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, iniţierea unui proiect comun ULBS – BLCU (Beijing Language and Culture University) pentru crearea unui Centru de Cercetări în cadrul Institutului Confucius şi a unui proiect pentru acordarea de burse pentru programele de masterat în parteneriat ULBS – BLCU.

În perspectiva intensificării relaţiilor de colaborare dintre cele două universităţi partenere, s-a subliniat importanţa capitalului uman şi a atragerii unor fonduri pentru organizarea unor şcoli de vară, cursuri de limbă chineză pentru reprezentanţii mediului de afaceri, etc.

Întâlnirea reprezentanţilor celor două universităţi partenere în înfiinţarea Institutului Confucius al ULBS a fost urmată la mai puţin de o lună (în 11 – 12 aprilie 2011) de vizita Vice-Preşedintelui Asociaţiei de Prietenie China-România, Li Donghui.

În urma turului oraşului nostru şi a vizitelor întreprinse la Biblioteca Universităţii şi sediul Institutului Confucius, în cadrul întâlnirii de peste 2 ore pe care a avut-o cu rectorul ULBS, prof. univ. dr. ing. Constantin Oprean, Li Donghui şi-a exprimat aprecierea faţă de Sibiu, de evoluţia spectaculoasă a Institutului Confucius şi de modul de predare a limbilor străine la ULBS, dar şi de activitatea intensă în domeniul cultural, educaţional cât şi de promovarea prieteniei româno-chineze.

La sfârşitul întrunirii, acesta şi-a exprimat speranţa pentru continuarea unor bune colaborări şi sprijinul Asociaţiei de Prietenie România – China pentru activităţile viitoare întreprinse de ULBS şi Institutului Confucius de la Sibiu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite