Bulz de 20 de metri lungime, la Festivalul Țuicii și al Brânzei de la Rășinari GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de vizitatori au ajuns sâmbătă și duminică pe platoul de la Curmătura Ștezii, la Festivalul Brânzei și al Țuicii, eveniment cu tradiție organizat de Primăria din Rășinari. Ca în fiecare an, principala atracție a constituit-o bulzul uriaș, făcut duminică, și care a măsurat nu mai puțin de 20 de metri lungime.

Citiți și:

Produsele şi mâncărurile tradiţionale,magnet pentru sibieni


Bulzul a ”înghițit” 30 de kilograme de brânză și 10 ceaune mari de mămăligă, iar pentru realizarea lui a fost nevoie de 10 bucătari pricepuți, cărora li s-a alătura însuși primarul din Rășinari, Bucur Bogdan.

Întregul proces de preparare a durat aproximativ o oră, iar la final din cei 20 de metri de bulz s-au tăiat 350 de porții, împărțite de organizatori gratuit participanților la festival, împreună cu câte un pahar de țuică de casă. 

Ciobanii din Rășinari spun că tradiția preparării bulzului se transmite din generație în generație, iar cheia unuia reușit este o mămăligă preparată ”cu foc, cu lemne, să se învăluie fain fumul pe după ceaun”.

image

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

”Am învățat să fac de la bunicii mei, care au fost ciobani și ei, și de la mama mea. Dacă mămăliga este fiartă bine, după aia e simplu. După ce o facem o lăsăm să să răcească puțin, până ies aburii din ea, și după aia facem bulzul”, povestește Nicușor Băcilă, cioban din Rășinari. 

Ioan Bogdan, un alt cioban din Rășinari, spune că, la serbările câmpenești sau târgurile de produse tradiționale, la bulz se înghesuie în principal turiștii. ”De obicei clienții vin de la pensiuni sau sunt orășeni, din Sibiu”, spune Ioan Bogdan. La astfel de manifestări, bulzul preparat sub ochii turistului se vinde cu 8 lei.  

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite