Autorităţile sibiene sunt pregătite de evacuarea sinistraţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploile impresionante din ultimele zile şi debitele foarte mari ale râurilor au făcut autorităţile sibiene să ia în calcul o posibilă evacuare a celor aflaţi în calea apelor.

CITEŞTE ŞI:

Zeci de gospodării inundate în judeţul Sibiu de apele revărsate

Pericol de inundaţii în tot judeţul Sibiu. Autorităţile au intervenit deja (FOTO)

Stare de urgenţă privind inundaţiile, în tot judeţul Sibiu

Aproape 410 hectare de teren agrcol şi câteva zeci de gospodării din judeţul Sibiu au fost inundate până acum de apele revărsate ale râurilor şi pârurilor. Autorităţile sibiene sunt în alertă maximă de câteva zile şi au identificat chiar şi câteva spaţii de locuit pentru o eventuală evacuare a oamenilor aflaţi în pericol de inundaţii. “Avem două locaţii identificate. Una este chiar în zona unităţii de jandarmi care poate fi amenajată imediat iar cealaltă locaţie este în zona aeroportului. Aici încă nu am discutat în amănunt cu proprietarul dar în caz de urgenţă poate fi luată în calcul”, a declarat prefectul Constantin Trihenea.

Pericol pe Olt şi Târnava

Mai multe ape din judeţ au depăşit de câteva zile cotele de atenţie, primăriile din zonele respective fiind obligate să asigure permanenţa şi să supravegheze constant debitele. Râul Târnava Mare a ajuns ieri la o creştere 296 de centimetri, depăşind cu 16 centimetri cota de atenţie dar rămânând departe de cota de inundaţie de 400 de centimetri. “În municipiul Mediaş apa a fost pompată peste dig şi nu s-au produs inundaţii”, a mai declarat prefectul de Sibiu. Conform Institutului Naţional de Hidrologie râurile Olt şi Târnava Mare se află sub cod portocaliu de inundaţii până astăzi, la ora 16.00. Meteorologii anunţă ploi pentru toată săptămâna.

CITEŞTE CE MĂSURI IAU AUTORITĂŢILE PENTRU AVITAREA INUNDAŢIEI, AZI ÎN

ads

Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite