Satu Mare: Tânărul înecat în Someş a fost găsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupul tânărului de 18 ani dispărut luni în apele Someşului a fost găsit astăzi, în jurul orei 12.50, în apropiere de locul în care s-a înecat. Pompierii au scos cadavrul din apă cu ajutorul unei bărci şi l-au predat spre autopsiere.

Citeşte şi: Un elev al Liceului Ortodox s-a aruncat aseară în Someş

Marius Filip, de 18 ani, din localitatea Potău s-a înecat luni în Someş în locul numit „La Plopi“. Acesta se afla la pescuit împreună cu doi prieteni iar la un moment dat a intrat în apă să facă o baie şi a dispărut.

Vâzând că nu mai iese la suprafaţă cei doi prieteni au anunţat imediat pompierii care s-au deplasat la locul incidentului pentru căutări. În cursul zilei de azi trupul tânărului a fost găsit în apropiere de locul în care s-a produs tragedia. „Colegii care au fost la faţa locului mi-au comunicat că, în urma verificărilor, în acest caz nu sunt suspiciuni de omor. Pe corpul băiatului nu au fost descoperite urme de violenţă. Cadavrul a fost depus la morgă pentru efectuarea autopsiei“, a declarat Ana Lăpuştea Mălăescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Satu Mare. Tânărul s-a înecat luni în jurul orei 17.30.


Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite