Sinucigaşul din Carei, găsit mort fără bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pedagogul Alexandru Maxim susţine că Robert Karaba ar fi trebuit să plece în Germania şi că banii săi au dispărut. Poliţiştii au confirmat faptul că nu s-au găsit banii tânărului, dar nu pun sub semnul întrebării sinuciderea acestuia.  Aceasta este a treia sinucidere în rândul elevilor în decurs de o săptămână. În ultimele şapte zile trei tineri şi-au pus capăt zilelor.

CITEŞTE ŞI:

Sinucigaş acuzat de trafic de droguri

O fetiţă de 2 ani şi 6 luni a fost bătută cu cruzime de propriul tată


Pedagogul internatului Şcolii Speciale din Carei, Alexandu Maxim, a fost cel care a găsit trupul tânărului Robert Karaba, care s-a sinucis duminică seara într-o clădire dezafectată din curte şcolii.  Maxim susţine că era apropiat de tânărul în vârstă de 25 de ani care îşi făcea studiile la seral la liceul „Iuliu Maniu“ şi are semne de întrebare în privinţa sinuciderii băiatului. „Este destul de suspect ce s-a întâmplat. Robert trebuia să plece duminică în Germania. Şi-a vândut maşina şi avea la el 700 de euro. Când poliţiştii au cercetat la faţa locului bani, banii nu mai erau. El era ultimul care să recurgă la acest gest. Era un băiat cuminte, foarte activ şi descurcăreţ în pofida problemelor pe care le avea“, a spus pedagogul.
Potrivit poliţiştilor, din primele cercetări nu rezultă suspiciuni de omor, dar este adevărat că tânărul nu avea bani asupra sa. „El şi-a pregătit acest gest. Şi-a pus lucrurile într-un dulap şi a dat cheia prietenului. Nu există urme de violenţă, astfel că nu se poate vorbi de suspiciuni de omor. Nu am găsit nicio sumă de bani asupra lui“, susţine comisarul Daniel Coşarcă, din cadrul Poliţei Carei.

Găsit de pedagog
Alexandru Maxim mai spune că familia numeroasă a lui Robert Karaba se află în Valea Vinului, însă acesta a fost dat de mic în grija statului.
„Am rămas şocat. Eu sunt cel care l-am găsit după ce m-a anunţat Adalbert Bogar, un elev al Şcolii Speciale. Era spânzurat cu un cablu de o bară din tocul intrări a centralei termice dezafectate din curtea şcolii. Când am ajuns eu era prea târziu“, spune Alexandu Maxim.  În anul 2004 Robert Karaba a decis să trăiască pe cont propriu, însă ajutat de stat acesta şi-a continuat studiile. „Aveam încredere în el, şi îl ajutam cum puteam. Nu mă aşteptam la aşa ceva din partea lui“, mai spune  pedagogul. Surprinsă este şi diriginta tânărului.
„Nu îmi explic cum de a făcut aşa ceva. În ultima vreme venea chiar zilnic la şcoală, era un băiat foarte optimist şi descurcăreţ“, spune Sidonia Antal, diriginta lui Robert. 

Săptămâna neagră
După ce acum o săptămână un elev al Liceului Ortodox s-a aruncat în Someş, iar la o zi distanţă un elev al Liceului Alimentar s-a spânzurat într-o anexă a locuinţei sale din Bârsău, duminică seara, în jurul orei 18.30, Robert Karaba (25 ani), şi-a pus ştreangul de gât într-o clădire dezafectată din curtea şcolii, lângă internatul Şcolii Speciale din Carei, unde locuia. Aceasta este a treia sinucidere în rândul elevilor în decurs de o săptămână.

image
image
image

Un alt caz de sinucidere în rândul elevilor a avut loc miercuri în comuna Bârsău. La doar o zi după ce un elev al Liceului Ortodox s-a aruncat în Someş, un elev al Licului Alimentar, Răzvan Gavriş (17 ani) s-a spânzurat. „A lăsat şi un bilet de adio, le-a trimis şi sms-uri prietenilor înainte de a se spânzura într-o anexă din gospodăria locuinţei din Satu Mare“, a declarat Dorel Coardoş, agent şef al Poliţiei Bârsău. Acesta mai spune că tânărul se pare că se considera o povară pentru părinţii care muncesc în străinătate. „tatăl său a avut un accident la locul de muncă fiind imobilizat în scaunul cu rotile din toamna anului trecut. Le era foarte greu şi părinţilor care au plecat să muncească în Spania de când copilul avea 13 ani, acesta rămânând cu bunica. De la accidentul din toamnă, Răzvan a fost din ce în ce mai trist şi abătut, şi se pare că se considera o povară pentru părinţi“, mai spune Dorel Coardoş.
În cazul sinuciderii elevului de la Liceul Ortdox, varianta sinucideri din dragoste a fost infirmată de fosta iubită a băiatului. Trupul neînsufleţit a lui Florin Cosma, nu a fost încă găsit.

Ce credeţi despre valul de sinucideri în rîndul elevilor sătmăreni?

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite