Ioan Pohaci cere să fie eutanasiat, din cauza problemelor pe care le are cu dosarul de pensionare
0Ioan Pohaci îi acuză pe directorii Casei de Pensii de dezinteres, dar şi de luare de mită. Ioan Pohaci a acţionat în instanţă Casa de Pensii, iar în disperarea lui le cere magistraţilor să fie eutanasiat, dacă nu va fi ajutat. Ioan Pohaci are 56 de ani şi, la prima vedere, este un pensionar ca oricare altul.
Problemele lui au început să apară odată cu primul drum pe care l-a făcut la Casa Judeţeană de Pensii. Omul a cerut să i se aprobe trecerea de la pensia de boală la cea de limită de vârstă, după normele legale, însă funcţionarii Casei de Pensii au devenit agresivi la insistenţele bărbatului şi au început să îl trateze ca pe un sclav, potrivit spuselor acestuia.
Bărbatul acuză că nu i s-a luat în seamă solicitarea şi că, de câteva ori, chiar a fost scos afară din biroul directorului, atunci când a mers în audienţă ca orice cetăţean. Pensionarul are 15 ani de grupa întâi munciţi, iar pensia îi poate fi acordată şi pe criteriul de vârstă. „Un alt pensionar din Bocşa, cu un caz similar cu al meu, a primit hârtia respectivă pentru că i-a dat bani funcţionarei şi imediat a fost primit de director. Pe mine m-au scos afară şi m-au tratat ca pe un sclav”, a spus bărbatul, supărat.
Acesta suferă de trei tipuri de hepatită şi, lunar, trebuie să facă cel puţin câte un drum la Timişoara, ca să fie consultat. „Sunt foarte bolnav. Nu mă pot juca cu sănătatea mea. Nu am bani pentru tratament. Un an am făcut chiar şi interferon. Dacă nici instanţa nu mă ajută, mai bine să fiu eutanasiat”, a spus pensionarul.
Cere instanței eutanasierea
Şi ca să nu creadă cineva că solicitarea lui este doar de faţadă, a acţionat în instanţă Casa Judeţeană de Pensii. În cererea adresată instanţei, printre solicitări referitoare la un control intern la instituţie şi verificarea celor care iau mită ca să acorde pensiile cinstit, el cere în scris să fie eutanasiat.
„Dacă nu mi se rezolvă aceste doleanţe cer să fiu eutanasiat, deoarece am hepatita B,C, D”, se arată în adresa sa către instanţă.Organele de cercetare se confruntă cu o premieră în acest dosar. "Nu am mai avut o astfel de solicitare, însă eutanasierea este interzisă în România și de aceea cererea făcută către instanță este inadmisibilă. Singura țară care admite o astfel de procedură este Elveția, astfel că nici instanțele europene nu îi pot satisface această doleanță", spune purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, Valentin Cârstea.
Șefii de la pensii se scuză
Şeful Casei de Pensii cunoaşte cazul, însă îl contrazice pe bărbat. Ba mai mult, directorul executiv se declară şocat de ceea ce aude. „Domnul este celebru la noi în instituţie. Casa de Pensii stă la dispoziţia tuturor cărăşenilor şi, în plus, nu vorbim urât cu oamenii niciodată”, a spus Cătălin Bîcleşanu, directorul executiv al instituţiei.
Pe data de 6 septembrie a avut loc şi prima înfăţişare în faţa instanţei, care va decide dacă bărbatul are sau nu dreptate. Ca să primească un verdict, însă, omul trebuie să mai aştepte. Instanţa a propus o amânare de termen, până pe 18 octombrie, întrucât Casa Judeţeană de Pensii nu are niciun jurist angajat.

