Stiri din Resita

S-a vaccinat împotriva gripei porcine şi a ajuns la spital semiparalizat

19 ianuarie 2010, 12:17 |  Autor: Daniel Stanciu, Oana Bejenariu | 

Cuvinte cheie: resita, mihai cristian chivulescu, vaccin, imunizare, urgente, paralizat,

Mihai Chivulescu spune că vaccinul antipandemic l-a băgat în spital

Reşiţa

Mihai Chivulescu spune că vaccinul antipandemic l-a băgat în spital

 

Un tânăr de 23 de ani s-a imunizat împotriva gripei noi şi stă de şapte zile în spital. După ce a devenit imun în faţa virusul AH1N1, Mihai Cristian Chivulescu şi-a pierdut cunoştinţa şi a paralizat.

Citiți și: Buzău: A orbit după ce s-a vaccinat împotriva gripei porcine

Mihai Cristian Chivulescu, în vârstă de 23 de ani, a simţit pe propria piele reacţiile serului antipandemic. „Lunea trecută am făcut vaccinul anti porcină la medicul de familie. Medicul mi-a zis că, dacă într-o oră nu am nicio reacţie adversă, e totul în regulă. A trecut o oră, au trecut două şi nu am avut nimic. Am plecat la serviciu şi acolo mi s-a făcut rău. Iniţial, am început să văd dublu. Apoi, mergeam fără să-mi pot păstra controlul, mă balansam dintr-o parte în alta şi, la un moment dat, nu mă mai puteam ţine deloc pe picioare”, susţine tânărul.

Ajuns acasă, starea lui Mihai Chivulescu s-a agravat şi mai tare. „Am vomitat şi nu mai ştiam nimic de mine”, spune Chivulescu. „Deliram, vorbeam aiurea, nu-i mai recunoşteam pe cei din jur. Partea stângă a corpului mi-a amorţit. Nu mi-am mai simţit mâna şi aveam un fel de furnicături în creştetul capului”, a adăugat tânărul reşiţean.

În stare gravă la Urgenţe

Chivulescu a ajuns la Urgenţe, iar apoi a fost internat la secţia de neurologie a Spitalului Judeţean. „Doctorii mi-au spus că e posibil să mi se tragă de la vaccin sau din cauză că aş fi stat în curent. Eu sunt aproape convins că vaccinul este cauza”, a adăugat tânărul. Doar 800 de cărăşeni se vaccinaseră împotriva virusului AH1N1 până la data de 11 ianuarie. Odată cu decesul actorului Toni Tecuceanu, personaj cunoscut de toţi fanii emisiunii „Cronica Cârcotaşilor”, numărul persoanelor care s-au vaccinat în judeţul Caraş-Severin a crescut la aproximativ 3.500.

Medici nesiguri de vina vaccinului

„Pacientul a fost trimis de la Unitatea de Urgenţă a Spitalului Judeţean, cu diagnosticul de parapareză post vaccinat, dar noi nu ne putem pronunţa cu exactitate asupra cauzelor. Într-adevăr, poate fi o reacţie la vaccin, dar acum pacientul se simte bine”, a declarat Alexandrina Terfăloagă, medic neurolog. Aceasta a adăugat că tânărul prezenta tulburări grave de echilibru atunci când a ajuns pe secţie, cefalee şi stare de vomă.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Sabin Orcan

    Nu, titlul nu reprezintă intenţia autorului. Nici nu mă gândeam la demisia proaspăt desemnatului premier, Mihai Răzvan Ungureanu. Deşi pretexte s-ar găsi, la o adică... Continuare

    16:46ntemperii

    Marea coafare

    Ion M. Ionita

    Schimbarea garniturii PDL îi face bine lui Ungureanu.

    Jos Băsescu!

    Florin Iaru

    Opoziţia ne anunţă că, imediat ce va cuceri reduta Parlamentului, va purcede la demiterea preşedintelui. O fi înţelept?

    Sforăitul suspect al domnului Crin

    Grigore Cartianu

    Abia ce-a fost anunţat numele noului prim-ministru, că propagandiştii USL - parlamentari, analişti, chibiţi - au şi tăbărât să-l hăcuiască, să-l demoleze, să-l cufunde în tradiţionalul rahat mediatic.

    Câte s-au spus despre Boc

    Mircea Vasilescu

    ,De la „incompetenţă" până la „curaj politic", asupra fostului premier a plouat cu caracterizări. Se înţelege ceva din ele?

    Pâlnia şi Predoiu

    Sabin Orcan

    Din păcate, calităţile dlui Predoiu nu sunt printre cele mai căutate pe malurile Dâmboviţei.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole