Medicii în stradă şi ghişee închise de greva generală (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reşiţenii care aveau astăzi de plătit impozite sau alte taxe sunt nevoiţi să-şi amâne plăţile până la remedierea situaţiei în ceea ce priveşte greva generală. Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Reşiţa solidarizează în aceste momente cu toţi cei care s-au oprit din lucru.

Ora 11.00

Aproximativ 100 de pensionari s-au adunat în aceste momente în faţa Instituţiei Prefectului.

Ora 9.30

În faţa Spitalului Judeţean Reşiţa peste 80 de cadre medicale au ieşit în stradă. Medicii, asistentele medicale şi personal auxiliar sunt nemulţumiţi de situaţia creeată din cauza reducerilor impuse de guvern. De asemenea, ghişeele Primăriei Reşiţa sunt închise pe toată perioada zilei de astăzi. La primele ore ale dimineţii nu se ştia sigur cât va dura această situaţie. Şi la Caransebeş este aceeaşi situaţie. Angajaţii primăriei şi ai instituţiilor subordonate, membrii şi nemembrii de sindicat întrerup activităţile timp de două zile. „Protestăm împotriva reducerii drastice a veniturilor salariale şi a disponibilizărilor anunţate şi ne cerem scuze faţă de cetăţeni pentru această situaţie grea la care am fost obligaţi să recurgem”, a declarat Erick Schragner, liderul sindicaliştilor din administraţia locală.
Vom reveni cu amănunte.

CITEŞTE ŞI:

Sindicatele arădene au început lupta pentru drepturile lor

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite