DIN CULISE: Oţelul-Astra 1-1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Egalul de la Galaţi le-a adus ploieştenilor o primă de meci ca pentru victorie. Suspendat la această partidă, Şumudică şi-a întrebat colaboratorii ce-a spus patronul în vestiar, după meci. Citiţi aici toate amănuntele inedite din jurul meciului Oţelul-Astra

»Nigeriano-bulgarul Udoji a ieşit accidentat în minutul 20. El a fost faultat din spate, de Iorga, în momentul când se pregătea să declanşeze un contraatac. Doctorii au încercat să-l pună pe picioare mai multe minute, însă mijlocaşul adus de Şumudică la Astra n-a mai putut continua partida. Se pare, însă, că accidentarea nu este atât de gravă pe cât s-a crezut iniţial. Doctorii spun că nu este vorba de o ruptură a ligamentelor de la gleznă, care i-ar fi compromis sezonul, ci de o accidentare care-l va ţine departe de gazon circa două săptămâmi

»Suspendat la acest meci, Şumudică a stat la tribuna I, în spatele băncii de rezerve. Ca şi pe stadionul de la Ploieşti, tribunele de la Galaţi sunt foarte aproape de teren, aşa că Şumudică a putut striga instrucţiunile către elevi fără probleme, chiar şi din tribune, supravegheat de patru poliţişti locali. Ba chiar putem spune că, din tribună, a avut o vedere mai bună asupra jocului

CITIŢI ŞI: Egalii campionilor. Reacţii după Oţelul-Astra

»Fost jucător la Oţelul timp de două sezoane, Gheorghe Rohat, delegatul celor de la Astra, a stat minute bune la discuţii cu membrii staff-ului gălăţean. El a fost recunoscut de mulţi dintre angajaţii clubului, dar şi de suporteri, care l-au salutat călduros

»Suporterii au criticat foarte dur arbitrajul, cu toate că moldoveanul Voicu a avut o prestaţie perfectă. Probabil obişnuiţi cu arbitrajele favorabile din sezonul trecut, gălăţenii au fost debusolaţi când „fluieraşul" n-a acordat proverbialul 5% pentru gazde. Mai mult, galeria gălăţeană l-a înjurat mai multe minute pe Mircea Sandu, semn că la Oţelul s-au schimbat multe mentalităţi faţă de sezonul trecut

»Patronul Astrei, Ioan Niculae, a intrat în vestiarul echipei sale imediat după meci, alături de preşedintele Comitetului Director, Petre Buduru. La ieşire, el a precizat că le-a oferit jucătorilor o primă „plină", egalul contra campionilor fiind sărbătorit ca o victorie

»Şumudică a dat declaraţii din zona mixtă, el neavând voie în vestiar din cauza suspendării. Niculae a ieşit exact în momentul în care tehnicianul discuta cu jurnaliştii şi s-a îndreptat repede spre maşină, adresându-i antrenorului său doar un mesaj scurt: „Şumi, eşti vedetă!". După ce-a terminat de dat declaraţii, Şumudică şi-a întrebat colaboratorii cum au decurs discuţiile din vestiar

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite