S-a dat undă verde înscrierilor la Universitatea de Petrol Gaze din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Holurile Universităţii de Petrol Gaze din Ploieşti s-au aglomerat, astăzi, cu sute de absolvenţi de liceu dornici să devină cursanţi ai facultăţilor instituţiei de învăţământ superior.

Aproape toate sălile de curs şi amfiteatrele situate la parterul Universităţii de Petrol Gaze din Ploieşti sunt rezervate înscrierilor, dar şi susţinerii unor restanţe. A fost înfiinţat şi un birou de îndrumare, unde tinerii pot afla, de la actuali studenţi, unde se află sălile de înscrieri pentru fiecare facultate în parte, care sunt actele necesare în vederea admiterii, dar şi alte informaţii cum ar fi profesiile pe care le pot avea urmând anumite specializări sau care sunt cele mai căutate facultăţi.

„Noi le stăm la dispoziţie cu tot ce trebuie pentru aceste înscrieri. Singurul incovenient, dacă îi punem spune aşa, este faptul că unele săli sunt ocupate cu restanţierii care susţin diverse examene. De mâine, însă, situaţia o să se schimbe, şi nu-i vom mai plimba de la un etaj la altul" a precizat profesorul Cătălin Popescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, foarte căutată de către proaspeţii absolvenţi de liceu.

„Îmi depun dosarul la Facultatea de Finanţe-Bănci pentru că este un domeniu bănos. Sper să ocup un loc la fără taxă, mai ales că am medie mare la Bacalaureat, de peste 8,00. Iniţial m-ar fi tentat să devin student la distanţă, ca să pot câştiga şi un ban angajându-mă undeva. Dar mai bine văd dacă am succes aşa, dacă nu, o să mă ajute părinţii la cu taxă", a  spus Damian Constantin, un tânăr de 18 ani, din Ploieşti.

Pe 20 iulie se afişează rezultatele

Anul acesta au fost scoase la concurs peste 3600 de locuri, dintre care mai mult de jumătate - pentru învăţământul la distanţă.Taxa de înscriere este de 70 de lei pentru toate domeniile şi formele de învăţământ, dacă vor opta pentru o singură specializare, şi câte 50 de lei, pentru a doua şi a treia optiune.

Admiterea se va face doar pe bază de dosar, importante fiind media obţinută la Bacalaureat şi  mediile din liceu. Pentru cei care nu reuşesc să ocupe locuri subvenţionate de stat, taxa de şcolarizare este de 2000 de lei, plătibilă în patru rate.

Ultima zi de înscriere este 18 iulie, iar rezultatele concursului de dosare vor fi afişate în data de 20 iulie.

Patru candidați pe un loc la Facultatea de Marină Militară; vezi ofertele universităților constănțene

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite