Problemele care pot să apară la ştrandurile neautorizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Click Sănătate
Foto: Click Sănătate

În plin sezon de ştranduri, medicii avertizează că persoanele care merg în unităţi fără aviz sanitar se expun mai multor riscuri de sănătate, de la diferite micoze până la conjunctivită

Cum, în Prahova, Direcţia de Sănătate Publică spune că numai patru ştranduri sunt autorizate, iar Protecţia Consumatorului a anunţat controale tematice, medicii le transmit mai multe avertismente celor care îşi asumă, totuşi, riscul de a merge într-o unitate care nu deţine avizul sanitar.

1. Infecţii oculare

Cele mai frecvente afecţiuni ale ochilor care se iau din piscinele neîngrijite sunt conjunctivitele şi infecţiile corneei. Simptomele apar la câteva ore sau chiar la o zi după contactul cu apa infectată. Conjunctivita se manifestă prin înroşirea ochilor, lăcrimare excesivă şi secreţii purulente.

2. Otita de piscină

Se manifestă prin dureri foarte mari la nivelul urechii (pentru că zona aceea este bogat inervată, ciupercă sapă în profunzime şi stimulează terminaţiile nervoase), slăbirea auzului sau senzaţia de ureche înfundată (pentru că se îngustează conductul auditiv) şi chiar febră.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Doar 4 ştranduri sunt deschise cu acte-n regulă în Prahova

3. Dermatoze infecţioase (negi şi ciuperci)

În cazul micozelelor (ciuperca piciorului), contaminarea se face prin contact direct cu suprafeţele infectate: pereţii piscinei, grătarul de la duş, încălţămintea pe care au mai folosit-o şi alte persoane, şezlongurile. Primele semne ale infectării cu ciuperca piciorului apar la câteva zile, însă, în unele cazuri, simptomele se manifestă şi după câteva luni. Forma descuamativă se manifestă prin cojirea pielii de pe talpă, în forma veziculoasă apar nişte nişte băşicuţe cu lichid, iar forma pruriginoasă este caracterizată prin mici fisuri între degete, cu roşeaţă în jur şi un depozit albicios.

4. Pitiriazis versicolor

Este o ciupercuţă cutanată a cărei dezvoltare este favorizată de mediul umed şi cald. Pitiriazisul versicolor se manifestă prin apariţia unor pete brune sau decolorate la nivelul corpului.

5. Granulomul de piscină

Este o boală provocata de un microb din aceeaşi familie cu bacilul Koch (cel care provoaca tuberculoza) şi care se „ascunde" pe marginea bazinului. Semnele instalării acestei boli apar la nivelul extremităţilor, dar şi pe faţă.

6. Infecţii cu stafilococi

Persoanele cu leziuni la nivelul pielii, dar şi cele fără astfel de probleme se pot infecta la bazin. Pot aparea stafilococii cutanate, furuncule, eczeme, foliculite, adica infecţii localizate la rădăcina firului de păr. De asemenea, pot apărea inflamaţii sau manifestari alergice, precum dermatitele de contact sau pruritul (mâncărimi) localizat sau generalizat. Unele persoane fac dermatită de contact la clor şi la alte substanţe dezinfectante din apa de bazin. Tot clorul poate agrava acneea sau anumite iritaţii.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite