A doua victorie pentru Petrolul Ploiești, în Antalya, cu FC Akzhayik

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FC Petrolul a susţinut, sâmbătă, cel de-al patrulea test din Antalya, cu FC Akzhayik Oral (Kazakhstan). Disputată pe unul dintre terenurile de la Riu Kaya, întâlnirea s-a încheiat cu scorul de 2-1 (0-0) în favoarea formaţiei lui Valeriu Răchită, golurile ploieştenilor fiind marcate de către Buhuşi (49) şi Roman (56).

Primele 45 de minute au fost controlate de către echipa ploieşteană, care şi-a creat marile ocazii de gol. Opriţa (8) a executat o lovitură liberă de la 20 de metri la o palmă de vinclul, iar Voican (11) a rămas singur cu portarul, nereuşind să-l învingă pe acesta. 60 de secunde mai târziu, faza s-a repetat, Voican şutând, încă o dată, în goal-keeperul advers, fază la care atacantul "lupilor" s-a şi accidentat, acuzând o problemă la genunchi.

Neagu (28) şi Roman (45) n-au găsit ţinta cu lovituri de cap expediate din 6 metri, aşa că prima repriză s-a încheiat nedecis, dar superioritatea ploieştenilor avea, până la urmă, să se concretizeze imediat după pauză. Adică atunci când, după o pasă în adâncime, Buhuşi (49) l-a driblat pe portarul advers, trimiţând, mai apoi, în plasa goală.

Petrolul a câştigat cu 1-0 amicalul disputat contra gruzinilor de la FC Dila Gori

N-au trecut, însă, decât trei minute şi, după un penalti provocat de Ben Djemia, echilibrul a fost restabilit, Moltzev înscriind de la punctul cu var. Petroliştii au revenit repede în avantaj, Roman (56) marcând cu un şut de la 22 de metri, iar, până la final, Bendjemaa (66 - şut de la 25 de metri, în bară) şi Maatouk (85 - scăpat singur) au ratat posibilitatea unei victorii mai clare.

Cei doi jucători sosiţi aseară nu au impresionat, aşa încât nu vor mai rămâne în cantonamentul "găzarilor". FC Petrolul va susţine următorul meci luni, de la ora 15.15, cu Tatran Presov (Slovacia).

fcpetrolul.ro

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite