Penescu şi Făcăleaţă au primit mandate de arestare preventivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu şi  fostul adminstrator PIC, Liviu Făcăleaţă, au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Cei doi erau deja  reţinuţi, de  ieri, pentru 24 de ore, de procurorii DNA pentru dare de mită în dosarul în care au fost arestaţi şi arbitrii Ionică Serea şi Marius Martiş iar azi au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Penescu şi Făcăleaţă au mai fost arestaţi între 13 aprilie 2009 şi 29 ianuarie 2010 într-un alt dosar de mituire a unor arbitri. Atunci, cei doi au fost duşi după gratii, alături de Gheorghe Constantin, fost preşedinte CCA, precum şi de arbitri Sorin Corpodean, Marcel Savaniu, Aurelian Bogaciu, dar şi de observatorul Marcel Lică.

Procurorii anticorupţie l-au acuzat atunci pe Penescu de dare de mită în formă continuată, existând probe că acesta că a oferit direct, în două tranşe, suma de 290.000 RON lui Gheorghe Constantin, preşedintele de atunci al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal pentru ca acesta să delege arbitri agreaţi de Cornel Penescu la meciurile disputate de FC Argeş în sezonul 2008 – 2009 şi pentru a promova în Lotul A un arbitru protejat de acesta.


Procurorii DNA au adus dovezi la dosar conform cărora patronul FC Argeş ar mai fi oferit, prin intermediul lui Liviu Făcăleaţă, suma de 4.000 euro lui Cristian Libertatu, director pe vremea aceea la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş pentru ca acesta să nu amendeze hipermarketul PIC, al lui Penescu.

În acelaşi dosar s-a mai arătat că  în perioada octombrie – decembrie 2008, patronul echipei alb-violete a oferit suma totală de 54.000 USD mai multor arbitri din Liga I de fotbal pentru a beneficia de arbitraje favorabile în meciurile pe care le disputa FC Argeş Piteşti şi de asemenea suma de 3.000 euro unui observator federal delegat la unul din meciurile disputate de FC Argeş. Sumele de bani au fost oferite arbitrilor prin intermediul lui Liviu Făcăleaţă, acuzat atunci de dare de mită şi complicitate la dare de mită.

Citiţi şi: Penescu reţinut pentru dare de mită

Conform surselor judiciare, la data de 18 martie 2009, Cornel Penescu, în calitate de acţionar majoritar al F.C. Argeş Piteşti, a oferit şi dat efectiv sub formă de mită suma de 21.000 USD arbitrului de fotbal  Ionică Serea, delegat să arbitreze meciul dintre echipele F.C. Argeş Piteşti şi FC Steaua Bucureşti, programat în data de 20 martie 2010.

Procurorii au probe conform cărora banii au fost oferiţi înainte de disputarea meciului de fotbal respectiv, prin intermediul inculpaţilor Făcăleaţă Liviu Ilie şi Martiş Marius Marian, pentru ca echipa piteşteană să obţină un rezultat favorabil în meciul pe care urma să-l dispute şi pentru ca jucători din cadrul echipei gazdă să nu primească sancţiuni disciplinare (cartonaş galben sau cartonaş roşu) şi să fie aplicate astfel de sancţiuni fotbaliştilor din echipa adversă.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite