Preotul căzut de pe schelă a fost transferat cu elicopterul la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elicopterul a putut zbura fără probleme, deşi la Piatra Neamţ era ceaţă
Elicopterul a putut zbura fără probleme, deşi la Piatra Neamţ era ceaţă

Preotul Dragoş Munteanu (66 de ani) a fost transferat la Clinica de Neurochirurgie Iaşi, cu un elicopter al Ministerului de Interne, astăzi, în jurul orei 11.50.

Preot căzut în cap de pe schela ceasului bisericii

Preotul se află în continuare în comă, nu poate respira decât asistat de aparate, dar prezenta, dimineaţă, o anumită stabilitate, care a permis luarea deciziei de transfer. „Pacientul era în comă, politraumatizat, cu fractură de coloană cervicală C2, tetraplegie şi traumatism cranio-cerebral cu contuzii cerebrale. Transferul nu a fost posibil până acum, deoarece a fost instabil hemodinamic, cu atât mai mult cu cât nu poate respira“, a declarat Letiţia Damoc, şefa Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ.

Conform acesteia, a fost nevoie de elicopter din cauza drumurilor proaste. „Am decis transferul cu elicopterul, din cauza drumurilor proaste, care i-ar fi produs şocuri fatale într-o ambulanţă. Au fost verificate condiţiile de trafic aerian şi am primimit aprobarea de zbor în cinci minute de la solicitare“, a mai precizat Letiţia Damoc.

Preotul Dragoş Munteanu a fost internat în Secţia Anestezie şi Terapia Intensivă a Spitalului Judeţean Neamţ, sâmbătă, 2 octombrie, după ce a căzut, în cap, de la o înălţime de circa 11 metri, de pe schela montată pentru instalarea ceasului pe faţada principală a bisericii Sf. Parascheva din cartierul Dărmăneşti, unde este paroh.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite